Au schimbat liderul Ligii Naţionale: Ştiinţa MD Bacău – HC Odorhei 27-25 (16-13)


Ca de obicei în partidele cu miză şi adversari de calibru, handbaliştii Ştiinţei s-au mobilizat exemplar şi au obţinut o victorie muncită şi frumoasă în faţa fostei lidere a Ligii Naţionale, HC Odorhei, formaţie care a cedat şefia clasamentului după înfrângerea de la Bacău.
Victoria de miercuri seara se datorează în primul rând apărării Ştiinţei, care a anihilat cu brio principalele guri de tun ale adversarilor, Kuzmanoski şi Rusia, dar şi evoluţiei senzaţionale a lui Shota Tevzadze, ale cărui intervenţii i-au timorat pe oaspeţi.
După 1-0 în minutul 2, harghitenii au luat conducerea pentru prima şi ultima dată în minutul 5 pentru ca, începând cu minutul 7, Ştiinţa să se instaleze definitiv la timona partidei. Momentele-cheie ale jocului s-au consumat în debutul reprizei secunde, atunci când băcăuanii au înscris de trei ori consecutiv, iar apoi au gestionat foarte bine avantajul pe care şi-l creaseră. Diferenţa finală de numai 2 goluri se datorează faptului că, în ultimul minut, handbaliştii Ştiinţei erau deja cuprinşi de euforia succesului. Merită pomenită faza meciului, realizată în debutul reprizei a doua, atunci când Gurkovsky a finalizat o aeriană iniţiată din poignet de Moskalenko. Remarcabilă a fost şi eficienţa lui Marius Bondar la aruncările de la 7 metri, extrema Ştiinţei transformându-le pe toate. În pofida succesului, în jocul băcăuanilor au apărut şi vechile probleme, respectiv ineficienţa lui Igor Moskalenko, problema interului stânga fiind deja acută.
Una peste alta, Ştiinţa a obţinut o victorie meritată, un succes de moral înaintea deplasării în Muntenegru, pentru manşa tur a optimilor de finală ale Cupei Challenge.

ŞTIINŢA: Tevzadze (17 interv.), Tamaş – Bondar (10), Rotaru (6), Ghiţă (3), Gurkovsky (3), Păunică (2), Grieze (1), Moskalenko (1), Sipos (1), Iancu, Manea, Ramba. Antrenori: Gabriel Armanu şi Adrian Brezan.

HC ODORHEI: Bârză (4 interv.), Varo (10 interv.) – Mihalcea (7), Rusia (5), Kuzmanoski (4), Stojlov (4), Ferenczi (2), Dimache (1), Orban (1), Talas (1), Frăţilă, R. Răpciugă. Antrenor: Vlad Caba.

Arbitri: Vasile Pavel şi Marian State.

2 comentarii la „Au schimbat liderul Ligii Naţionale: Ştiinţa MD Bacău – HC Odorhei 27-25 (16-13)”

  1. suntem mandri de atitudinea pe care a-ti avut-o in acest meci.cu un shota extraordinar am reusit sa ne aparam remarcabil,si pot spune ca a fost un meci pe care l-am dominat din min 5 pana la final.bravo baieti..si bafta in muntenegru.forta stiinta

  2. BRAVO, baieti!! Drum bun si sa veniti cu victorie si din Muntenegru!! Sa ne bucuram impreuna, din nou!!

Dă-i un răspuns lui madsig Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.