Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău nu va mai susţine preconizatul joc de verificare cu colega de Ligă Naţională, CSU Bucovina Suceava, partidă care ar fi trebuit să se dispute vineri, la Bacău. Gruparea suceveană a susţinut miercuri şi joi două meciuri amicale la Braşov şi a propus disputarea partidei cu Ştiinţa sâmbătă la prânz, lucru imposibil deoarece, în acea zi, Sala sporturilor din Bacău găzduieşte două jocuri oficiale de volei.
Sezonul oficial de handbal masculin se reia pe 12 februarie, cu penultima etapă a turului Ligii Naţionale, atunci când Ştiinţa MD Bacău va juca la Cluj-Napoca, împotriva formaţiei U Transilvania. Meciul de pe teren propriu cu HC Odorhei, din etapa a XIII-a, a fost devansat pe 16 februarie, trei zile mai târziu formaţia pregătită de Gabriel Armanu urmând să dispute prima manşă a optimilor Challenge Cup, în Muntenegru, cu RK Rudar Pljevlja.