Gabriel Armanu: „E o perioadă dificilă, dar băieţii se pregătesc cu zâmbetul pe buze”


La jumătatea cantonamentului de la Piatra Neamţ al handbaliştilor de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, l-am rugat pe antrenorul Gabriel Armanu să ne relateze cum decurg pregătirile. „E o perioadă dificilă, dar băieţii s-au adaptat destul de bine la efort şi se pregătesc cu zâmbetul pe buze. E mult de muncă, am ajuns chiar şi la trei antrenamente pe zi, mai multă alergare şi sală de forţă, iar de sâmbătă intrăm şi în sală”, a spus antrenorul principal al echipei băcăuane.
Cantonamentul se va încheia miercuri, 12 ianuarie, atunci când Ştiinţa va disputa un meci-şcoală cu CSU Bucovina Suceava, joc care se va desfăşura pe durata a trei reprize de câte 30 de minute în sala sporturilor din Piatra Neamţ. Va fi şi prima apariţie în tricoul Ştiinţei a fostului căpitan al naţionalei de tineret, Ionuţ Ramba, care va reveni pe teren după mai bine de jumătate de an. „Ionuţ Ramba e la nivelul aşteptărilor, e sănătos şi nu acuză niciun fel de probleme medicale şi asta ne dă speranţe atât nouă, cât şi lui, că va reveni la potenţial maxim pe terenul de joc. Miercuri, el va fi folosit pe faza de apărare şi sperăm ca evoluţia lui să-i dea curaj.”, a afirmat Gabriel Armanu.
În ceea ce priveşte debutul cu dreptul al naţionalei de tineret la preliminariile pentru Campionatul Mondial, tehnicianul Ştiinţei a declarat: „Îi felicităm şi ne bucurăm pentru ei, mai ales că Ghiţă a fost golgeterul echipei, era foarte important să înceapă cu dreptul. Oricum, e nevoie de trei victorii pentru a nu sta la mâna altor rezultate, dar suntem pe drumul cel bun. Le urăm succes în continuare, le ţinem pumnii şi sper să ne dea ocazia să-i felicităm după fiecare meci.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.