Ştiinţa Municipal Bacău – Evreux VB (Franţa), în 16-imile Challenge Cup la volei feminin


Vacanţa voleibalistelor de la Ştiinţa Municipal Bacău va fi una foarte scurtă deoarece, pe 5 ianuarie, echipa pregătită de Florin Grapă va disputa prima manşă a 16-imilor Challenge Cup, împotriva franţuzoaicelor de la Evreux Volley-Ball. Din păcate, formaţia băcăuană va disputa din nou returul în deplasare, într-o sală în care echipa gazdă beneficiază, de regulă, de sprijinul a 2000 de suporteri. Echipa franceză le-a eliminat în turul anterior al Cupei Challenge pe slovacele de la Doprastav Bratislava, după două victorii în trei seturi. Evreux Volley-Ball (locul 6 în prima ligă franceză) are în lot nu mai puţin de 5 jucătoare străine: două brazilience, o poloneză, o senegaleză şi o sârboiacă. Liberoul formaţiei franceze, Alexandra Rochelle, nu se va afla la prima vizită în Bacău, ea jucând pentru echipa USSP Albi în 2007, pe care Ştiinţa a învins-o cu 3:1 în Top Teams Cup.
Primul meci dintre Ştiinţa Municipal Bacău şi Evreux VB va avea loc pe 5 ianuarie, la Bacău, în timp ce returul se va disputa o săptămână mai târziu, la Evreux.
Foto: evreuxvolleyball.com

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.