Gabriel Armanu iese la atac: „Conducerea caută antrenori în fiecare săptămână”


Antrenorul Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a atacat în termeni duri arbitrajul ridicol al bucureştenilor Dinu şi Şerbu din jocul de miercuri seara: „În proporţie de 80 la sută, am pierdut astăzi din cauza experienţelor pe care le face federaţia cu noi. Am primit azi un cuplu care nu ar trebui să existe în handbal, nu pot să cred ce s-a întâmplat, toate deciziile au fost împotriva noastră. N-am comentat niciodată arbitrajul, dar ce s-a întâmplat în seara asta a fost măcel. Pot să spun că echipa noastră n-a jucat rău, doar în ultimele 6-7 minute a fost altceva, dar ce poţi face când psihic eşti dărâmat, când toate deciziile sunt împotriva ta, când arbitrii se ceartă între ei, când primeşti gol din 9 metri în condiţii neregulamentare. Până la urmă, a fost un măcel. Am greşit şi eu, prin aceea că n-am reuşit să-i fac pe jucători să ignore arbitrajul.”
Din păcate arbitrajul n-a fost singura problemă a echipei noastre. Revenit în tribunele Sălii sporturilor după o lungă absenţă, preşedintele asociaţiei „Top Sport”, Constantin Apostol (foto dreapta) a avut un comportament mai mult decât ciudat. Pe parcursul jocului, s-a apucat în nenumărate rânduri să dea indicaţii tactice pentru ca, în momentul în care oaspeţii au luat conducerea, să se ridice şi să-l aplaude ironic pe antrenorul Gabriel Armanu. Mai mult, în momentul în care echipa băcăuană bătea palma cu spectatorii la mantinelă, Constantin Apostol i-a strigat secundului Adi Brezan: „voi doi puteţi să vă faceţi bagajele”, Armanu fiind în spatele colegului său de pe banca tehnică a Ştiinţei.
La final, antrenorul principal al echipei băcăuane a răbufnit: „Relaţiile între echipă şi cei care o conduc sunt tensionate şi nu cred că putem merge la nesfârşit cu situaţia asta, în condiţiile în care domnul Apostol e specialist în handbal. E greu să lucrezi în asemenea condiţii, ca atunci când pierzi să ţi se spună să-ţi faci bagajele. Există, totuşi, nişte contracte care trebuie respectate, dacă ei consideră că aşa e normal, ne despărţim frumos, după ce achităm tot ce e de achitat. Păcat că s-a ajuns aici, eu sper să aibă răbdare şi să vedem ce se întâmplă şi în Cupa Challenge, să nu fie prea mare presiunea şi să nu păţim ruşinea ruşinilor din cauza atmosferei tensionate.” Întrebat dacă i s-au adus reproşuri, Gabriel Armanu a adăugat: „Ei caută antrenori în fiecare săptămână, dar nu-i nicio problemă. Sunt foarte supărat, nu atât de rezultat, cât de atitudinea marelui conducător Apostol.”

20 de comentarii la „Gabriel Armanu iese la atac: „Conducerea caută antrenori în fiecare săptămână””

  1. apostol te crezi vreun becali ? vezi-ti de treaba ta, iar vrei sa ne aduci pe cineva ca otto sa strice jocul ecihpei ? se becalizeaza handbalul cu oameni ca asta … ai jucat handbal cica la viata ta, taci dreq si da banii la baieti la timp decat sa vorbesti aiurea

  2. o tribuna oficiala penibila, dar nu e prima data cand o vedem … de restul, fara comentarii, vom ajunge ”campioni” in curand, cand elevii for face 0.5 ore de educatie fizica pe saptamana (sau mai bine zis 2 ore pe luna), cand „mafia” va cumpara poate si medalii de la forurile europene, mondiale …. stie cineva unde e viitorul in sport in general ?

  3. apostol are dreptate.dai bani la echipa,castigi cate meciuri castigi si te impiedici de descultii de la dinamo.nu ai scuza cand pierzi acasa cu penultima clasata.armanu trebuia sa-i motiveze pe jucatori k doar are vreo 15-20 in lot si sa castige detasat.dar asa-i cand esti amator.sarbatori fericite d-le armanu!

  4. mariusik cu m mic, da’ unde erai cand echipa castiga? afla matale ca apostol nu da bani din buzunarul lui ci e sef pe bani publici, dati de toti bacauanii, inclusiv aia care aplaudau echipa la finalul meciului. ori esti vreun atarnator al profitorilor care vor sa distruga si handbalul dupa ce au pus fotbalul pe chituci.

  5. Cine are curiozitatea, sa reciteasca articolele precedente si comentariile dupa seria de victorii ale baietilor!
    Ieri au fost cam multe coincidente.Arbitrii puscarie, Marinescu in tribuna, Apostol care nu a mai venit de mult timp a aparut si el la meci.Cred ca asa cum se intimpla la noi din interior se coace ceva.Cel de sus nu bate cu parul dar iti mai da niste semnale!!Iar in ceea ce priveste datul banilor de Apostol singurul lui merit este ca l-a pus cumatrul semneze hirtiile.Banii nu sint adusi de el de la firma lui si nici de acasa.Mai mult de acolo isi ia poate si un salariu si mai beneficiaza si de cite o deplasare ( si nu intotdeauna singur)

  6. Echipa şi antrenorul sunt aceiaşi care câştigau cu HCM, cu Pandurii, în Belgia…Se mai întâmplă să piardă…Până sâmbătă trebuie să uităm şi să-i încurajăm pe băieţi şi pe antrenori necondiţionat!!! HAI ŞTIINŢA !!!!!!!! Trebuie să uitaţi ce-a fost miercuri!! Vom fi mereu alături de voii !!!!

  7. unii din voi comentati aiurea, de fiecare data cand pierd ii criticati in loc sa i incurajati cand au cea mai mare nevoie de noi si ieri s a pierdut din cauza arbitrajului mai mult ca sigur

  8. uite asa vine cate unul ca apostol care sta cu fundul pe banii publici si da cu semnatura si strica atmosfera la echipa …

  9. mai copii… cand juca apostol handbal voi nici nu erati nascuti. poate daca ati mai avea si creieras in afara de varza v-ati informa mai bine decat v-ati baga in seama cu comentariile voastre. apostol nu ia nici un ban de la acest club iar in deplasari nu pleaca din lipsa de timp. unii dintre voi probabil nu stiu ca in lumea asta mai sunt si oameni care doresc sa faca lucruri frumoase doar pentru ca au incredere in oameni. pacat ca va prostesc ziarele astea.

    1. Aria cu ziarele care prostesc e răsuflată demult. În ce priveşte restul afirmaţiilor, bunul simţ mă îndeamnă să mă abţin.

    2. Cum iti permiti sa scrii asemenea aberatii? Eu vin de 20 de ani la sala si in ultimul timp sunt „obligat” sa-i suport istericalele lui apostol la adresa echipei, daca nu se poate abtine sa stea teapan acasa in loc sa strice atmosfera si sa-i bage numai gogosi in cap lu cumatru.

  10. Unde a jucat Domnul Apostol handbal?Am auzit de mari jucatori in orasul asta dar de APOSTOL niciodata.La ce echipa a jucat?

  11. Daca vreun angajat de al meu si-ar fi permis sa vorbeasca despre mine asa cum ai vorbit tu despre Apostol ERAI DAT AFARA in secunda 1!!!

  12. Fac parte din noua generatie, nu joc handbal dar am prieteni care o fac, merg la sala cu ei la toate meciurile de seniori si ii sustin neconditionat. Ma uitam prin cartea Istoria Handbalului Romanesc si nu am vazut numele Apostol Constantin. Poate el sa de-a lectii cuiva!!! Poate doar politicienilor, …daca ii va cere cineva sfatul. Lasati echipa asta in pace. Apropo__sunteti dizgratios, oribil , cand va ridicati in picioare , cand toti ceilalti stau asezati, si urlati la antrenori si jucatori, ..Nu e atitudine de presedinte.

  13. Cand a jucat Domnul Apostol handbal,si la ce echipa?Sa ne spuna domnul handbalist 80.Poate au fost colegi de echipa.Sunt sigur ca au jucat la o echipa mare!!!!

  14. va rog sami spuneti daca este cel mai slab inceput de campionat de la promovarea in prima liga? ma refer la locul ocupat in clasament.

  15. Rog „aplaudacii” d-lui Apostol sa nu incerce sa ne spele creierul. Stim foarte bine care e rolul dumealui in organigrama clubului. Detine firma Top Sport prin care banii publici ajung la Stiinta. Repet, BANI PUBLICI, absolut niciun leu dat de la firma lui. La fel cum a procedat cu compania de stat a Apelor Romane Bacau cu ajutorul careia a atras fonduri uriase si intr-un final si-a facut el propria lui companie, asa procedeaza si acum: are firma Top Sport care directioneaza banii constribuabililor bacauani. Ma intreb oare cati ajung la echipa din fondurile alocate?

Dă-i un răspuns lui suporter adevarat Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.