CE HOŢIE! ŞTIINŢA MD BACĂU – DINAMO MUNICIPAL BRAŞOV 25-28 (14-10)


Din păcate, seria de victorii a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a fost întreruptă miercuri seara de antepenultima clasată din Liga Naţională, echipă întârită de Federaţia Română de Handbal cu doi componenţi de ultimă oră: arbitrii Răzvan Dinu şi Theodor Şerbu, doi tembeli deveniţi arbitri de handbal fiindcă probabil nu mai era loc la rugby şi delegaţi la Bacău de o minte bolnavă.
Sigur că înfrângerea echipei băcăuane s-a datorat în cea mare parte arbitrajului, aspect asupra căruia vom reveni, dar nu-i mai puţin adevărat că jucătorii Ştiinţei au comis din nou o sumedenie de greşeli în repriza secundă, posibil şi pe fondul unei stări de iritare produsă de clovnii îmbrăcaţi în galben. Trebuie, de asemenea, remarcată evoluţia excelentă a doi dintre dinamovişti, portarul Botaş şi centrul Dragnea, cei doi fiind principalii artizani ai victoriei oaspeţilor, dacă facem abstracţie de cei doi imbecili cu fluier.
Ştiinţa a avut patru goluri avans la pauză, după o repriză în care a condus în permanenţă, dar în care arbitrii îşi începuseră deja recitalul, printr-o suită memorabilă de decizii anapoda, în care fiecare dintre cei doi arăta altceva. Revenirea dinamoviştilor a început după minutul 35, ei preluând conducerea pentru prima dată în minutul 42, după cinci minute fără gol pentru echipa gazdă. Cu un Dragnea în zi de graţie şi având liber la paşi din partea arbitrilor, cu un Capotă care executa aruncările de la 9 metri cu dispensă, adică atunci când avea chef, fără a mai aştepta fluierul arbitrilor, dar şi cu o echipă băcăuană în corzi, Dinamo s-a desprins treptat, ajungând să aibă un avans de 4 goluri în minutul 54. Ştiinţa s-a apropiat la un gol, dar braşovenii au început teatrul, tăvălindu-se pe parchet la mai fiecare fază, atacând la nesfârşit fără a fi avertizaţi pentru joc pasiv, băcăuanii l-au luat la ţintă pe Botaş şi aşa victoria de la Târgu Jiu a fost anulată de un eşec absolut neaşteptat.
Evoluţia scorului: 0-1 (min. 6), 6-3 (min. 12), 9-5 (min. 19), 12-7 (min. 24), 14-10 (pauză), 16-12 (min. 34), 17-17 (min. 40), 19-20 (min. 47), 21-25 (min. 54), 24-25 (min. 56), 25-28 (final).
ŞTIINŢA: Tevzadze (11 interv.), Tamaş – Bondar (6), Grieze (4), Rotaru (3), Păunică (3), Dinescu (3), Gurkovsky (2), Manea (2), Ghiţă (1), Moskalenko (1), Sipos, Iancu. Antrenor: Gabriel Armanu.
DINAMO: Botaş (14 interv.), Balasz – Dragnea (9), B. Voica (7), Capotă (5), Cojocea (3), Purcărea (3), Bota (1), Baican, Bosneac, Băluţ. Antrenor: Eliodor Voica.

7 comentarii la „CE HOŢIE! ŞTIINŢA MD BACĂU – DINAMO MUNICIPAL BRAŞOV 25-28 (14-10)”

  1. Nu obisnuiesc sa atac arbitrajul,e solutia cea mai comoda de a arunca pisica moarta in curtea vecinului,dar este revoltator ce au facut acei doi domni…CAVALERI AI FLUIERULUI.
    Acum la suparare si nervi se pot spune multe…trebuie insa sa fim mandri de echipa noastr,si maine e o zi,Fortza Stiinta !!! Hai Bacaul !!

  2. Sincer ne trebuia si noua la meciul asta unul tatuat ca Dragnea ca sa nu luam bataie – hai sa fim seriosi, sa nu mai acuzam arbitrii ca daca eram mai buni ca aia de la Dinamo cu tot furatul nu aveau ce sa faca! Da sper sincer ca baietii sa-si revina repede – HAI BACAUL!

  3. ARBIRTI HANDICAPATI….dinamo nustiu cum a castigat langa mine a stat langa tatal lui marian COZMA lam auzit cum ia spui unui arbitru „lasa ca te prinde eu in bucuresti bai vedem noi cinei mai smecher atunci” shi de atunci meciul sa schimbat la 180 de grade tot era impotriva stiintei !!…hai sa ne apucam cu toti sa amenintam arbitrii poate se dau de partea noastra…victoria era a noastra !! pt mine STIINTA a castigat acest meci doar k punctele sau dus nedrept la dinamo Stiinta a castigat cu tg.jiu si a pierdut cu dinamo imposibil dak amenintarile luI COZMA nu era stiinta castiga arbitrilor le era frica de tatal lui MARIAN COZMA ….am auzit tot..a venit antrenorul la cozma shi ia zis k baietii nu mai pot sa duka pana la sfarsit acest meci shi cozma a zis lasa ma ca o sal duca pana la sfarsit si o sa si castige nam vazut asa ceva :!! orcum baietii o sa-si revina si cu INITIA HASSLET o sa fie altceva speram la arbitri corecti 😀

    1. Ionela hai sa fim seriosi si sa nu o dam aiurea:-j Daca era vorba de amenintari,amenintarile nu sunt fapte.Tatal lui Marian Cozma este un om,si ca orice om din acea sala a adus injurii arbitrilor.Ce ar fii putut face tatal lui Marian?Sar fii dus la FRH si le-ar cere demisia la arbitri pentru ca nu a castigat Dinamo Rom-Cri Brasov?
      Infrangerea echipei a fost doar din cauza lor pentru ca ei nu sau concetrat si au crezut ca un meci se castiga singur:)
      Dinamo au momentan un + mai ales ca ei sunt cea mai tanara echipa din Liga si cred ca aveau si ei nevoie de o motivatie.
      Felicitari ambelor echipe…

  4. Arbitrii au fost foarte slabi, dar au luat decizii gresite impotriva ambelor echipe. Cred ca Dinamo a meritat victoria.
    Trebuie sa recunoastem ca echipa noastra a jucat foarte slab. Astfel de meciuri mediocre cred ca am avut in fiecare an cu echipe mai slab cotate si punctele pierdute au contat la finalul campionatului.
    Din pacate, nu cred ca vom depasi prea curand conditia de echipa de locurile 4-8 daca nu se vor face niste transferuri cu adevarat importante.
    Oricum, sunt sigur ca suporterii adevarati vor fi alaturi de echipa sambata si in returul campionatului. Si aseara publicul a fost foarte aproape de echipa si a ajutat la revenirea din finalul meciului, dar nu a fost suficient, din pacate.

  5. Intradevar echipa a jucat slab, dar nu pot fi de acord cu opinia conform careia nu meritam victoria. Joc pasiv nu s-a dat in vreo 2 faze cheie ale meciului cand daca preluam atacul si am fi inscris, altfel de moral am fi avut nou si un altul dinamovisto-brasovenii. Ma refer aici mai ales la faza din ultimele 5 minute cand scorul le era favorabil oaspetilor cu 1 singur gol. Asta e, trebuie sa fim in continuare alaturi de ei. HAI STIINTA!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.