Meci superb duminică dimineaţa, în Sala Sporturilor din Bacău, la capătul căruia Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a obţinut o victorie meritată în faţa campioanei României, în faţa unui public numeros şi entuziast.
Handbaliştii băcăuani au făcut o partidă aproape perfectă, cu o apărare-beton, cu un Răducu Tamaş în zi de graţie, elevii lui Gabriel Armanu dând dovadă şi de o extraordinară tărie de caracter, având puterea să revină în momentele grele ale jocului.
Partida de astăzi a demonstrat că avem o echipă valoroasă, capabilă să se bată de la egal la egal cu orice formaţie din Liga Naţională, un colectiv care a ştiut să strângă rândurile într-un moment greu dar şi un antrenor valoros, care a pregătit jocul de astăzi în cele mai mici amănunte.
Meciul a început cu gazdele la timonă, conducând cu 5-2 în minutul 8, dar constănţenii au revenit şi au egalat la 6 în minutul 14. Mai mult, oaspeţii au trecut la conducere, având chiar şi două goluri avantaj, 10-12 în minutul 22. Ştiinţa a revenit, însă, a înscris de 5 ori la rând şi mai apoi a intrat la cabine cu 4 goluri avans, 17-13.
Repriza secundă a început cum nu se putea mai bine pentru băcăuani, care s-au desprins la 5 goluri, 22-17 în minutul 43, dar au urmat 11 minute fără gol, timp în care HCM Constanţa a izbutit să egaleze la 22. Ionuţ Rotaru a marcat golul 23 al băcăuanilor, iar finalul a fost unul magnific, Gabriel Bujor (intrat în locul excelentului Marius Bondar) nu s-a sfiit să-i facă freza lui Rudi Stănescu, iar Cristi Ghiţă a marcat de două ori consecutiv pentru un final care i-a găsit pe suporterii Ştiinţei aclamând în picioare victoria favoriţilor.
Un meci de toată frumuseţea, în care absolut toţi jucătorii băcăuani s-au dăruit exemplar şi nu ne rămâne decât să sperăm că această superbă victorie va însemna semnalul revenirii Ştiinţei acolo unde-i este locul, adică în plutonul fruntaş al Ligii Naţionale.
ŞTIINŢA BACĂU: Tamaş (15 interv.), Tevzadze (1 interv.) – Bondar (7), Ghiţă (5), Moskalenko (5), Păunică (4), Gurkovsky (3), Rotaru (2), G. Bujor (2), Dinescu (1), Sipos, Grieze, Manea, Iancu. Antrenor: Gabriel Armanu.
HCM CONSTANŢA: Popescu (4 interv.), Stănescu (5 interv.) – Sabou (6), Toma (6), Mureşan (5), Stavrositu (2), Băiceanu (1), Sadoveac (1), Nicolae (1), Onyejekwe (1), Schuch (1), Adzic (1), Riganas, Angelovski. Antrenor: Eden Hairi.
au fost bilete oferite suporterilor la casa cu acelasi loc si acelasi rand !!! rog sa remediati problema …
Esti sigur ca au fost si acelasi sector ? ma indoiesc,biletele sunt emise de un programel care nu are cum sa se insele !
Bravo baieti,atitudine de mare echipa,fortza Stiinta !!
orice e posibil la bacau….faceau biletele la imprimanta atunci pe loc 😀 parca eram la covrigii calzi :p normal sa dea biletele gresite la nebunia aia…. Oricum felicitari Stiintza Bacau!!!
Va trebui sa ne obisnuim toti cu…normalitatea ! absolut peste tot in lumea civilizata asa se procedeaza …
Constanta a fost o echipa obosita.In retur va fi macel ,o luati la 10 diferenta