Repetiţie generală: Ştiinţa MD Bacău – CSU Galaţi 47-29 (22-14, 38-21)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a disputat miercuri, în sala „Orizont”, un meci amical împotriva divizionarei A CSU Galaţi, întâlnire disputată pe durata a trei reprize: una de 30 de minute şi două a câte 20 de minute.
Antrenorul Gabriel Armanu a utilizat toţi jucătorii valizi pe care i-a avut la dispoziţie, încercând diferite variante de echipă şi scheme de joc. Din păcate, există trei jucători accidentaţi în lotul echipei băcăuane. Pe lângă Marius Bondar, care va relua de luni antrenamentele, infirmeria Ştiinţei îi include şi pe Adrian Sipos şi Cristi Ghiţă, staff-ul medical făcând eforturi pentru recuperarea lor până la meciul de duminică seara, de la Suceava.
Altfel, am remarcat pofta de joc a lui Rotaru, Dospinescu şi Cadar, forma bună a celor trei portari, dar şi golurile foarte puţine înscrise de interi.
Nu în ultimul rând, trebuie evidenţiată prestaţia foarte bună a arbitrului de circumstanţă, Marius Bondar.
ŞTIINŢA: Tevzadze, Tamaş, Grigoraş – Rotaru (7), Dospinescu (6), Cadar (6), Gurkovsky (5), Păunică (4), Moskalenko (4), G. Bujor (3), Dinescu (3), Tărâţă (3), Iancu (2), M. Bujor (2), Grieze (1), Manea (1).

3 comentarii la „Repetiţie generală: Ştiinţa MD Bacău – CSU Galaţi 47-29 (22-14, 38-21)”

  1. La SUCEAVA o luati pe cocoasa. Cu echipa de anul acesta nu aveti sanse. Totusi va doresc succes. HAI CSU !!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.