Gheorghe Poenaru:”Am un gol în suflet fiindcă am ajuns să ne luptăm între noi la nivelul eşalonului al treilea”


Antrenorul echipei FCM Bacău nu era deloc încântat de rezultatul de egalitate înregistrat împotriva celor de la S.C. Bacău, dar şi-a lăudat jucătorii pentru prestaţie.
Iată ce a spus Gheorghe Poenaru la finalul jocului: „S-a întâmplat ceea ce mă aşteptam, un joc de mare angajament şi nu am ce să reproşez jucătorilor mei, decât faptul că au ratat foarte mult, dar ca dăruire şi atitudine şi-au făcut pe deplin datoria. Am încercat foarte mult, dar miza şi-a pus amprenta pe luciditatea jucătorilor şi poate că asta e cauza principală pentru care au ratat din situaţii rarisime. Până la urmă, am câştigat un punct, avem ce învăţa în urma acestui joc şi sper să recuperăm punctele în etapa viitoare, la Luceafărul Mihai Eminescu. Consider că am controlat jocul de la cap la coadă, e-adevărat că şi adversarii şi-au creat ocazii, dar pe fondul unor greşeli mari făcute de noi, dar ăsta e fotbalul.”
Tehnicianul lui FCM Bacău a avut cuvinte de apreciere şi la adresa arbitrului Emil Voicu: „După părerea mea, arbitrul a avut o prestaţie foarte bună, a fost echidistant şi a reuşit să ducă jocul la bun sfârşit, deşi au fost momente când putea să degenereze.”
În final, Gheorghe Poenaru a declarat: „Rămâne dureros că am ajuns să ne bucurăm şi să discutăm aceste lucruri la nivelul Ligii a III-a. Chiar dacă am fi câştigat astăzi, bucuria ar fi fost doar a jucătorilor, pentru că ei se pregătesc foarte bine, sunt tineri şi au viitorul în faţă. În schimb, golul pe care-l am eu în suflet vizavi de ce s-a întâmplat cu echipa fanion a oraşului şi faptul că am ajuns să ne batem între noi la nivelul eşalonului al treilea, m-au marcat şi va trece foarte mult timp până să-mi revin. Chiar şi lipsa spectatorilor trebuie să dea de gândit, lumea a taxat în acest mod ceea ce s-a întâmplat.”

Un comentariu la „Gheorghe Poenaru:”Am un gol în suflet fiindcă am ajuns să ne luptăm între noi la nivelul eşalonului al treilea””

  1. Dupa 55 de ani pe stadionul (fost) in parc si apoi pe cel actual, nu voi reveni pe el decat in liga intai .

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.