A stat ploaia, au venit golurile: Sport Club Bacău – CSM Paşcani 3-0 (0-0)


Sport Club Bacău s-a impus la pas în faţa unui adversar modest, chiar dacă la pauză scorul era 0-0. Disputat sub o sâcâitoare ploaie măruntă de toamnă, primul mitan a fost controlat cu autoritate de băcăuani, care nu au reuşit, însă, să concretizeze niciuna din numeroasele ocazii create, culminând cu bara lui Pricop.
La reluare, ploaia s-a oprit, iar acelaşi Pricop, cel mai bun de pe teren, şi-a continuat recitalul. Astfel, în minutul 48, el a executat excelent o lovitură liberă de la 30 de metri, în dreapta portarului Luca, rămas ţintuit pe linia porţii.
Nouă minute mai târziu, Pricop a reuşit „dubla”, şutând imparabil din vole de la 12 metri lateral stânga. Golul trei al băcăuanilor a venit în minutul 67, atunci când Răduţoiu a centrat ideal de pe dreapta pentru Vasiliu (foto), care a reluat balonul în plasă din apropiere.
Show-ul nu s-a oprit aici, fiindcă, în minutul 79, Doicaru l-a faultat în propriul careu pe Davidoaia, iar Ştiubei a şutat alături. Arbitrul ploieştean Ovidiu Oprea a dictat repetarea loviturii, deoarece unii jucători de la Sport Club intraseră în careu, păşcănenii au schimbat executantul, dar nu şi norocul, Olăriţa zguduind bara din stânga a porţii apărate de Ignătescu.
Victorie fără dubii a echipei lui Ciprian Panait, o repetiţie reuşită înaintea derby-ului de vinerea viitoare, cu FCM Bacău.
S.C. BACĂU: Ignătescu – Răduţoiu, Adăscăliţei, Bamba, Banu – De Grood (min. 65 Milovanovic), Pintea – Vasiliu (min. 82 F. Matei), Petrea (min. 46 Drăgan), Pricop – Ungureanu (min. 74 Doicaru). Antrenor: Ciprian Panait.
CSM PAŞCANI: Luca – Ancuţa (min. 72 Olteanu), Olăriţa, Doroftei, D. Radu – Roşu, Azaharioaei, Melinte, Maftei – Ştiubei (min. 81 Gaboran), Râşcu (min. 53 Davidoaia). Antrenor: Marian Ivan.

Un comentariu la „A stat ploaia, au venit golurile: Sport Club Bacău – CSM Paşcani 3-0 (0-0)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.