Gheorghe Poenaru: „Nu poţi să pui struguri anul ăsta şi să ceri vin vechi”


Cu pilda din titlul materialului şi-a început Gheorghe Poenaru întâlnirea cu presa, cu trimitere directă la media de vârstă scăzută a lotului pe care îl antrenează. Referitor la partida cu CS Panciu, tehnicianul băcăuan a spus: „A fost mult mai greu decât mă aşteptam, dar am prevăzut lucrul ăsta, însă n-am crezut că va fi atât de greu. Mizam pe valoarea noastră, pe ambiţia jucătorilor, dar se pare că miza jocului şi-a pus amprenta şi pe evoluţia echipei, pentru că jucătorii n-au avut claritate, mai ales pe faza de atac. Ei nu s-au exprimat cum mi-aş fi dorit eu şi cum ar fi trebuit, dar pun asta pe dorinţa lor prea mare de a câştiga şi eu cred că s-au blocat. Una peste alta, cred că victoria este meritată, pentru că noi am controlat jocul. Mă aşteptam la evoluţia bună a echipei din Panciu, fiindcă au 7-8 jucători care joacă împreună de mai mult timp şi, în plus, n-au avut nimic de pierdut. Eu mă aştept ca toate meciurile să aibă o asemenea încărcătură, le-am spus şi jucătorilor, fiindcă, la nivelul Ligii a III-a, prezenţa noastră, forţată aş putea spune, reprezintă evenimentul anului pentru fiecare echipă care evoluează împotriva noastră. Eu cred că, după meciul de azi, vreo 2-3 jucători de la Panciu n-o să-şi revină vreo câteva zile, după efortul pe care l-au făcut.”
Gheorghe Poenaru a comentat şi înfrângerea rivalilor de la Sport Club în partida de la Suceava: „Pentru mine e o surpriză, într-o oarecare măsură, fiindcă eu am spus că Suceava e una din pretendentele la promovare. Astea sunt meciuri foarte importante şi care vor stabili ordinea în clasament. Sunt cinci-şase echipe în serie care pot să influenţeze în mod direct situaţia din clasament. Mă bucură rezultatul de la Suceava dar, în acelaşi timp, îmi dă foarte mult de gândit, pentru că toată lumea vrea ceva şi ăsta este un lucru foarte bun.”

Un comentariu la „Gheorghe Poenaru: „Nu poţi să pui struguri anul ăsta şi să ceri vin vechi””

  1. Am o reteta de sampanie din stafide ce, dupa 45 zile de fermentare printr-o „reteta secreta” naturala, iar apoi, dupa alte cateva luni (dupa gust), realizeaza vin spumant (sampanie). E mai tare ca vinul vechi. Te adoarme mai repede decat „Puterea ursului”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.