Surprize, surprize: FCM Bacău – Petrolul Ploieşti în Cupa României


Surpriză miercuri, când Federaţia Română de Fotbal a comunicat partidele din faza a V-a a ediţiei 2010-2011 din Cupa României Timişoreana.
Deşi logica „împerecherii” geografice spunea că FCM Bacău va evolua împotriva formaţiei Dunărea Galaţi, oficialii federali au decis ca gruparea pregătită de Gheorghe Poenaru să evolueze în compania unei echipe mai puternice, Petrolul Ploieşti.
„Dacă asta a fost decizia Federaţiei, trebuie să ne conformăm. Vizavi de adversar, sigur că, pe hârtie, Petrolul ar putea fi favorită, dat fiind faptul că e în Liga a II-a şi are pretenţii de promovare. Eu cred, însă, că pe teren lucrurile vor sta altfel, fiindcă noi avem o echipă tânără, dornică de afirmare şi care va da totul pentru a aduce la Bacău o echipă de Liga I. Cert este că va fi un meci foarte atractiv”, a declarat Daniel Scânteie, preşedintele FCM Bacău.
Partida dintre FCM Bacău şi Petrolul Ploieşti va avea loc marţi, 7 septembrie, de la ora 16.30, pe stadionul „Municipal”.

3 comentarii la „Surprize, surprize: FCM Bacău – Petrolul Ploieşti în Cupa României”

  1. @Daniel si GvD parca voi sustineati ca fcm-ul nu mai exista. @GvD Chike mai „joaca” fotbal? :p intr-o competitie de genul asta orice este posibil.ar fi de tot rasul sa se califice bacaul mai departe si sa joace in turul urmator cu steaua.

Dă-i un răspuns lui daniel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.