Ciprian Panait: „Felicit jucătorii pentru atitudine”


În debutul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la finalul partidei cu CSM Focşani, antrenorul principal al formaţiei Sport Club Bacău a ţinut să mulţumească presei, publicului spectator, dar şi celor care susţin financiar echipa.
Referitor la jocul echipei sale, Ciprian Panait a spus: „Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudine, în primul rând, pentru rezultat şi pentru angajamentul şi dorinţa de a câştiga pe parcursul celor 90 de minute. Nu în ultimul rând, vreau să remarc atmosfera specială care a fost astăzi pe stadionul Letea. În ceea ce priveşte rezultatul vreau să vă spun că orice victorie mă mulţumeşte, indiferent de scor. Să nu uităm că suntem o echipă formată într-o lună şi jumătate, iar astăzi noi am făcut cel mai important pas. Sunt mulţumit de rezultat, dar nu în totalitate şi de joc, pe final s-au comis unele greşeli copilăreşti, însă acestea au fost din neatenţie şi nu din neştiinţă. E-adevărat că nu sunt mulţumit de felul în care au tratat faza de finalizare, dar trebuie să remarc din nou angajamentul şi dorinţa de victorie. Am acoperit foarte bine terenul şi am fost foarte bine organizaţi în ambele faze, dar mai avem mult de lucru la construcţia jocului. În acest moment, însă, plusurile faţă de meciurile precedente sunt evidente.”

Un comentariu la „Ciprian Panait: „Felicit jucătorii pentru atitudine””

Dă-i un răspuns lui daniel Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.