Ne-au „năşit” din nou: CSU Suceava – Ştiinţa MD Bacău 30-29 (18-7)


Pentru a treia oară în 12 zile, CSU Suceava a învins pe Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, de data aceasta într-un meci contând pentru Memorialul „Mihai Mironiuc”. Gazdele s-au instalat la conducere încă din debutul partidei, desprinzându-se încet-încet şi datorită formei foarte bune a portarului Pralea, astfel încât la pauză tabela arăta un neverosimil 18-7 pentru suceveni.
În repriza secundă, băcăuanii au înscris de şase ori consecutiv, între minutele 38 şi 42, s-au apropiat la patru goluri de adversari, însă sucevenii au izbutit să se desprindă din nou, având nouă goluri avans în minutul 50: 29-20. Ultimele 10 minute au fost dramatice, Ştiinţa a înscris de nouă ori primind un singur gol însă, la ultimul atac, Sipos a irosit şansa egalării.
A fost a doua înfrângere a băcăuanilor la turneul de la Suceava, iar vineri elevii lui Gabriel Armanu vor evolua cu Minaur Baia Mare (ora 10.30) şi cu U Transilvania Cluj (ora 17.30).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.