Atletism, CN juniori II: Trei medalii pentru atletele băcăuane şi nou record personal pentru Bianca Perie

Atleta Bianca Perie, legitimată la SCM Bacău, a izbutit astăzi să-şi îmbunătăţească cea mai bună performanţă personală în proba de aruncarea ciocanului, izbutind să arunce pentru prima dată peste graniţa de 70 de metri.
Bianca a participat, în afara concursului, la Campionatele naţionale pentru juniori II şi a reuşit o aruncare de 70,09 metri, cu 46 de centimetri mai mult decât vechiul record personal.
Tot în prima zi a „naţionalelor” de la Bucureşti, oneşteanca Alexandra Aichimoaei (CSM Oneşti) a câştigat detaşat proba de 5000 metri marş, cu timpul de 26:01.61, sosind cu peste 40 de secunde înaintea celei se-a doua clasate.
De asemenea, alergătoarele Alexandra Ghiurcă şi Petronela Simiuc (ambele de la SCM Bacău) au ocupat locurile 2, respectiv 3 în proba de 1500 de metri. Este de menţionat că Alexandra Ghiurcă este încă junioară III.
„A fost o cursă tactică, pe care a condus-o Alexandra în cea mai mare parte, fiindcă nimeni altcineva nu şi-a asumat acest rol. De altfel, ea a fost depăşită de învingătoare pe ultimii metri, dar eu sunt foarte mulţumită de modul în care s-au prezentat fetele noastre”, a declarat antrenoarea Carmina Gorgan pentru bacaulsportiv.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.