Minifotbal: TOFAN SPORT E NOUA CAMPIOANĂ !


Cea de-a IV-a ediţie a Campionatului Municipal de Minifotbal a fost câştigată, conform aşteptărilor, de echipa Tofan Sport, care s-a dovedit a fi cea mai omogenă şi mai valoroasă competitoare.
Duminică dimineaţă, Legendele au furnizat surpriza, remizând (1-1) în manşa a doua cu Coriolan şi izbutind calificarea în marea finală.
Finala mică a opus echipele Coriolan şi Gim Sport, partida fiind una plină de suspans dar şi de nervi. Astfel, după ce Gim Sport a condus cu 2-0, Coriolan a întors rezultatul, dar s-a văzut egalată şi se părea că vom asista la executarea loviturilor de departajare. Coriolanul a izbutit, însă, un gol în ultimele momente ale meciului şi a intrat în posesia medaliilor de bronz. Scor final, Coriolan – Gim Sport 4-3 (1-2).
Finala mare se anunţa a fi un galop de sănătate al marei favorite, Tofan Sport, în partida contra Legendelor. N-a fost deloc aşa, Legendele au avut o prestaţie excelentă, iar la pauză scorul a fost alb, după ce ambele echipe au avut destule ocazii de a deschide scorul. În repriza secundă, Legendele au cedat fizic, Tofan Sport a dominat autoritar şi a izbutit să înscrie două goluri echivalente cu titlul de campioană a ediţiei 2009-2010: TOFAN SPORT – LEGENDELE 2-0 (0-0).
La finele săptămânii viitoare, la Zalău va avea loc Cupa României la minifotbal, unde se pare că Bacăul va avea două reprezentante, ocupantele locurilor 2 şi 3, Legendele şi Coriolan.
În privinţa noii campioane, aceasta va participa, în perioada 8-11 iulie, la Cluj-Napoca, la Turneul Naţional al Campionatelor de Minifotbal.
Vom reveni cu materiale foto-video de la finalele de duminică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.