FCM BACĂU JOACĂ SÂRBA RETROGRADĂRII


Ca şi cum toată tevatura legată de posibila retragere a echipei-fanion a municipiului Bacău dar şi arbitrajele potrivnice din acest retur nu erau de-ajuns, victoria formaţiei FC Snagov de pe „Municipal” tulbură apele cât se poate de serios.
De la visele de promovare pentru sezonul viitor, situaţia tinde să devină dramatică. Adică, ok, obiectivul va fi promovarea, dar în ce ligă ??? Asta fiindcă băieţii lui Gheorghe Poenaru sunt la numai 4 puncte de primul loc retrogradabil. La fel de-adevărat este şi faptul că programul până la finalul campionatului pare să-i avantajeze în lupta cu Gloria Buzău şi Dunărea Galaţi. Astfel, băcăuanii vor juca acasă cu Dunărea, alte 3 puncte fiind ca şi intrate în cont, prin retragerea Cetăţii Suceava. O altă partidă abordabilă pe teren propriu ar fi cu Farul, în timp ce în deplasare, FCM Bacău ar putea câştiga la Dinamo II, iar cu 45 de puncte e greu de crezut că se va retrograda. Asta cu condiţia ca defensiva lui Poenaru să depăşească momentul nefavorabil.
Până una-alta, însă, pe băcăuani îi aşteaptă o deplasare grea, în „Regie”, acolo unde noua „gaşcă nebună” a lui Vasile Şiman va încerca să mai facă un pas spre revenirea în Liga I.

Un comentariu la „FCM BACĂU JOACĂ SÂRBA RETROGRADĂRII”

  1. Pacat ca se pune problema ca echipa sa retrogradeze. Ma intreb oare cand echipa va reveni din nou in Liga I ? Multa bafta FCM Bacau.

Dă-i un răspuns lui Sergiu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.