Fotbal, Liga a III-a/ Aripi frânte în prelungiri: Aerostar Bacău – CS Panciu 1-2 (1-1)


Păncenii au început meciul avântat şi după câteva ajustări ale tirului, au deschis scorul în minutul 10. Costin a profitat de o breşă pe partea dreaptă a defensivei băcăuane, a centrat în careu şi Mădălin Predoiu a înscris printr-o lovitură de cap.
După această reuşită, oaspeţii s-au retras în defensivă, preferând să fragmenteze jocul prin faulturi şi trageri de timp. “Aviatorii” au încercat să se apropie de poarta lui Gordin, însă ocaziile lor au fost anemice. Spre finalul primei reprize, la o fază care nu anunţa mare lucru, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de pe dreapta, balonul a fost expediat pe partea opusă a careului, acolo unde l-a găsit pe Dragomir. Căpitanul Aerostarului a egalat situaţia pe tabela de marcaj (min. 38), cu un şut puternic şi plasat.
Altă atitudine în tabăra “aviatorilor” s-a văzut după ieşirea de la cabine. Băcauanii s-au aruncat cu toate forţele în ofensivă, lăsând spaţii generoase în apărare pentru atacanţii vrânceni. Varea a fost pericolul numărul unu la poarta oaspeţilor, însă ocaziile mijlocaşului băcăuan nu şi-au atins ţinta.
Finalul a fost unul catastrofal pentru băcăuani. Un contraatac rapid şi un penalty acordat just în cel de-al cincilea minut de prelungire al meciului şi cel mai bun jucător al partidei, Cătălin Costin (foto, stânga), a transformat fără probleme şi a închis conturile.
Arbitru: Ciprian Amarandei (Vaslui). Asistenţi: Dragoş Vlad (Târgovişte) şi Florin Pucheanu (Ulmi-Dâmboviţa).
Aerostar Bacău: Satco – Bălăiţă, Dragomir (cpt.), Burcă (Gândulescu), Radu, Boghian, Varea, Dumitriu, Carp (Banu), Sofronie (Dragotă), Rusu (Pavăl). Antrenor: Gheorghiţă Chitic.
FC Panciu: Gordin – Feraru, Mihai, Constantinescu, Chivu (Andrieş), Stan (cpt.), Ionică, Duţu (Covaci), Tudor (Stoian), Predoiu (Ungureanu), Costin. Antrenor: Sorin Haranga.
Celelalte rezultate ale etapei: FC WILLY BACĂU – Sporting Club II Vaslui 6-1, Politehnica II Iaşi – FCM „Pambac” Oneşti 4-1, Politehnica Galaţi – Municipal Petrotub Roman 2-3, Dunărea II Galaţi – CSM Focşani 0-2, CSM Paşcani – CF Brăila 0-2, Ceahlăul II P. Neamţ – Oţelul II Galaţi 2-1. Rapid CFR Suceava – Cetatea Tg. Neamţ se joacă sâmbătă, de la ora 17.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.