Sâmbătă se reia Liga Naţională la handbal feminin


După o pauză de trei săptămâni, timp în care naţionala a „comis-o” în dubla cu Ucraina, Liga Naţională la handbal feminin se reia cu etapa a XXI-a.
Din păcate, pentru fetele de la Ştiinţa etapele rămase din actuala ediţie de campionat nu reprezintă altceva decât o numărătoare inversă până la revenirea în eşalonul secund. În runda de sâmbătă, elevele lui Ion Arsene au o misiune extrem de dificilă, urmând să evolueze, de la ora 11, în deplasare la HC Zalău, formaţie aflată pe locul 5 şi care e extrem de redutabilă pe propriul teren.
Celelalte jocuri ale etapei se vor disputa după următorul program: Tomis Constanţa – Cetate Deva, Oţelul Galaţi – HCM Roman, Universitatea Reşiţa – HCM Buzău, HCM Baia Mare – Rulmentul Braşov, Rapid CFR Bucureşti – Dunărea Brăila şi Oltchim Rm. Vâlcea – U Jolidon Cluj (marţi, 13 aprilie, de la ora 18).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.