Un mesaj ciudat, care i-a bulversat pe fotbaliştii FCM-ului, le-a fost transmis astăzi de către conducerea clubului. Chiar dacă starea de incertitudine, ca să nu spunem de buimăceală, planează în continuare în rândul lotului de jucători, nimeni nu le dă un răspuns clar fotbaliştilor divizionarei secunde. Mai mult, azi li s-a transmis să se antreneze foarte serios, fiindcă s-ar putea să joace sâmbătă. Şi-atât.
De asemenea, li s-a spus că un răspuns definitiv va fi primit miercuri, deşi e cât se poate clar că niciuna dintre părţile beligerante nu cedează măcar un pas.
În timpul ăsta, colegele de serie îşi freacă mâinile de bucurie, mai ales cele de la retrogradare, în timp ce tot felul de tembeli de presă care fac mare tam-tam de nişte rivalităţi regionale cretine, se pregătesc să joace ţonţoroiul pe cadavrul echipei-fanion a Bacăului.
Să fie 24 martie miercurea miracolelor? Să le dea Domnul gândul cel bun celor care le stă în putere salvarea echipei !