În această dimineaţă, Ştiinţa MD Bacău a disputat un ultim amical, cu divizionara secundă Politehnica Iaşi, înaintea seriei de foc, de trei meciuri în opt zile, care va debuta duminică, la Timişoara.
„Chiar nu am ţinut scorul, am înţeles că unul dintre jucători ar fi ţinut evidenţa şi am câştigat la vreo 20 de goluri diferenţă, dar asta nu are nicio importanţă pentru noi. Am folosit mai multe variante de atac şi de apărare, iar la sfârşitul meciului ne-am declarat mulţumiţi atât noi, cât şi cei de la Iaşi”, a declarat antrenorul Gabriel Armanu pentru bacaulsportiv.ro.
Nu au fost utilizaţi tinerii Alexandru Tărâţă (contuzie la coapsă) şi George Cadar, acesta din urmă fiind operat, după o fractură la braţul stâng, suferită la antrenamentul de luni.
Sâmbătă dimineaţă, Ştiinţa va pleca spre Timişoara, acolo unde duminică, de la ora 11.00 va disputa partida cu Politehnica, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii Naţionale la handbal masculin.