ADINA DIN BACĂU, GOLGETERĂ DE FEROE

A început handbalul în urmă cu 16 ani, în oraşul natal, Bacău, cu profesorul Eugen Manoliu. A parcurs toate etapele junioratului, după care a jucat la Ştiinţa, cu care a retrogradat, apoi a avut o scurtă experienţă în Grecia pentru ca, după aceea, să cunoască adevărata consacrare la Astral Poşta Câlnău. A fost convocată şi la echipa naţională, numai că asta se întâmpla într-o perioadă de care nu vrea să-şi amintească, în care fost sâcâită de accidentări. În 2005 a rămas însărcinată, iar în 2007 a hotărât să facă o schimbare majoră: a plecat cu soţul (Remus, fost handbalist şi el), şi cu fiul în Insulele Feroe, deşi a fost ofertată de echipe din România, printre care şi Ştiinţa Bacău. Ea este Adina Petrea (Olariu) şi a acceptat cu plăcere dialogul cu Bacăul Sportiv.
Costin Alexandrescu: Cum ai ajuns să pleci în Feroe, n-ai avut oferte din România?
Adina Petrea: Ba da, am avut şi de la Ştiinţa Bacău şi de la Galaţi, dar am ales Feroe fiindcă mi s-a părut mai avantajos atât pentru mine cât şi pentru familia mea, m-am gândit şi la soţul şi la fiul meu.
C.A.: Bine, dar cine te-a chemat acolo?
A.P.: Un antrenor din Craiova, Bogdan Burcea, care mă cunoştea, auzise că vreau să mă reapuc de handbal şi m-a contactat.
C.A.: La ce echipe ai jucat acolo?
A.P.: La una singură, Tjaldur, cu care am promovat, apoi am luat campionatul şi am jucat finala cupei, în 2009.
C.A.: Iar tu, personal?
A.P.: Am fost golgetera campionatului, am fost aleasă cea mai bună jucătoare şi am fost aleasă în echipa sezonului. Astea au coincis cu cel mai bun an din istoria clubului Tjaldur.
C.A.: Şi anul ăsta cum vă merge?
A.P.: Jucăm finala campionatului, două din trei meciuri, la sfârşitul lunii martie.
C.A.: În afară de handbal, lucrezi şi altceva?
A.P.: Da, am un serviciu, la o fabrică de peşte.
C.A.: Sincer, eşti mulţumită acolo, crezi că ai făcut alegerea potrivită ?
A.P.: Da, aici am redescoperit plăcerea de a juca handbal. Nu-mi pare rău de nimic.
C.A.: Vorba cântecului, „Je ne regrette rien”…
A.P.: Oui. Exact aşa.
C.A.: Cu handbalul din România mai eşti la curent?
A.P.: Cât de cât, am mai văzut unele meciuri, am observat că Oltchimul n-are adversar în campionat.
C.A.: Ce zici, câştigă Champions League?
A.P.: Au o mare şansă şi depinde numai de ele. Eu îmi doresc ca ele să câştige trofeul.
C.A.: Dar de Ştiinţa ştii, că pică din Liga Naţională?
A.P.: Da, am mai ţinut legătura cu profesorul Arsene.
C.A.: Şi nu te-a chemat înapoi acasă ?
A.P.: Ba da, chiar mă aşteptam să mă întrebi asta. Nu, deocamdată nu se pune problema. Deşi mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera în oraşul meu natal, dar asta-i viaţa. Însă cine ştie, niciodată să nu spui niciodată.
C.A.: Soţul tău joacă şi el handbal?
A.P.: A jucat o perioadă, dar acum lucrează pe o barcă.
C.A.: Poţi să-mi spui cât câştigaţi acolo?
A.P.: Sincer, chiar trebuie să răspund?
C.A.: Sincer, nu, dar trebuia să te întreb.
A.P.: Da, ştiu. Prefer să nu vorbesc despre asta. Mult, puţin, pentru noi e bine şi deocamdată nu ne gândim să plecăm de aici.
C.A.: La echipa naţională te mai gândeşti ?
A.P.: Nu, e un capitol definitiv încheiat şi eu nu trăiesc din amintiri.
C.A.: Transmite-le un mesaj fetelor de la Ştiinţa, te rog.
A.P.: Le doresc multă baftă şi, dacă iubesc handbalul cu-adevărat, să nu renunţe la luptă, indiferent de situaţie.