Eliodor Voica: „Am avut un dram de noroc şi un portar în zi mare”

Antrenorul dinamovist Eliodor Voica era foarte satisfăcut după egalul obţinut în compania Ştiinţei Bacău.

„Să zicem că astăzi tinereţea a avut mai multe şanse. Sigur că ingredientele acestei surprize sunt mai multe. Lipsa de experienţă a unor jucători de-ai noştri coroborată cu experienţa vastă a altora a avut un dram de noroc în faţa unei echipe bine aşezate şi omogene, cum este cea a Bacăului”, a declarat antrenorul principal al lui Dinamo pentru bacaulsportiv.ro.

L-am mai întrebat pe tehnicianul dinamovist ce anume a făcut ca echipa pregătită de el să termine neînvinsă partida de astăzi. „Nu ştiu dacă a existat neapărat o cheie a meciului. E adevărat, însă, că faţă de alte jocuri de până acum, noi am avut astăzi aportul portarului Drenceanu, care a a avut câteva intervenţii decisive în momente importante ale jocului”, ne-a declarat Eliodor Voica.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.