Antrenorul Otto Heel era mulţumit de evoluţia elevilor săi la finalul meciului din optimile Challenge Cup, având cuvinte de laudă la adresa tuturor elevilor săi. Iată, în cele ce urmează, un interviu realizat după încheierea meciului Ştiinţa Bacău – Motor Zaporoje.
Bacăul Sportiv: Cum s-a văzut de pe bancă meciul din această seară ?
Otto Heel: A fost o victorie muncită, chiar dacă prima repriză a fost destul de echilibrată, până prin minutul 20. Vreau să remarc jocul foarte bun al echipei noastre în faza de apărare, dar şi faptul că de data asta jocul lui Rareş Păunică a fost foarte bun. În atac, Moskalenko, Gurkovsky, Bondar şi Chike au mers foarte bine, iar în apărare Iacob l-a anihilat pe Lochman, în timp ce Iancu s-a achitat foarte bine de sarcini în faza defensivă.”.
B.S.: Ce le-aţi spus jucătorilor la time-out-ul cerut în prima repriză, după ce ucrainenii luaseră conducerea?
O.H.: Le-am cerut mai multă determinare în apărare, să blocheze mai mult, să ajute portarul, fiindcă până la momentul respectiv forţa lor de aruncare de la 9 metri, la fel ca şi în meciul cu Pandurii, l-a surprins pe Shota.
B.S.: Au fost ucrainenii mai buni sau mai slabi decât vă aşteptaţi?
O.H.: După cum au jucat în primele 20 de minute, păreau o echipă solidă, după aceea a intervenit probabil oboseala. Din ce am văzut, au şi ei o bancă mai „scurtă”, fiindcă cei care au jucat în repriza secundă n-au mai avut aceeaşi forţă de aruncare, chiar dacă au fost mai „jucăuşi”.
B.S.: V-a impresionat cineva anume din echipa adversă?
O.H.: Mi-au plăcut extrema stângă, cel mic (Volobuiev-n.n.) şi interul dreapta din prima repriză (Maslovsky).
B.S: Se mai pune problema calificării la acest scor?
O.H.: Domnule, jocurile de cupe europene sunt tot timpul periculoase, chiar şi când ai un având care poate părea liniştitor. Se va juca în alte condiţii, cu alt arbitraj, iar noi trebuie să fim la fel de hotărâţi şi de determinaţi ca să obţinem o calificare pe care am merita-o.