Handbal feminin, Liga Naţională: FĂRĂ MILĂ (HCM ROMAN – ŞTIINŢA BACĂU 35-18)

Nicio concesie nu ne-au făcut elevele lui Cornel Bădulescu în partida de astăzi, de la Roman. De fapt, au jucat aşa cum o face orice echipă care se respectă şi care se află pe locul 2 în clasamentul Ligii Naţionale. Nu-i vorbă, că şi handbalistele băcăuance au continuat prestaţiile modeste, cu greşeli elementare incredibile, cum ar fi, de exemplu, o aruncare de la 9 metri executată printr-o pasă direct în afara terenului. Există, în jocul băcăuancelor, momente de cădere absolut inexplicabile, precum cele din repriza secundă de la Roman, când, mai întâi, au marcat primul gol în min. 38 iar apoi, între minutele 48 şi 53 nu au înscris deloc, primind şapte goluri. Şi fiindcă erorile elevelor lui Ion Arsene nu erau de-ajuns, a mai fost şi arbitrajul execrabil al bucureştenilor Răzvan Dinu şi Theodor Şerbu, care au condus meciul după un regulament numai de ei ştiut. Pentru Ştiinţa urmează în etapa viitoare un meci al onoarei, acasă cu Buzăul, în care băcăuancele ar trebui să forţeze prima victorie a sezonului.
Evoluţia scorului: 3-1 (min.5), 5-3 ( min. 10), 7-5 (min. 14), 11-6 (min. 20), 13-7 (min. 25), 17-10 (pauză), 20-11 (min. 38), 21-14 (min. 45), 24-15 (min. 49), 30-16 (min. 53), 35-18 (final).
HCM ROMAN: Cristescu (12 intervenţii), Buzilă (2) – Tivadar (8 goluri), Horobeţ (7), Demetercă (5), Pop (5), Dudescu (2), Gherman (2), Iuganu (2), Stoleru (2), Ruscior (1), Strungaru (1). Antrenor: Cornel Bădulescu.
ŞTIINŢA BACĂU : Bogdan (8 intervenţii), Angheluţă (2) – Ivan (4 goluri), Burghel (4), Marin (3), Câlici (2), Matei (2), Chiper (1), Niga (1), Vântu (1), Şurubaru, Amoagdei, Ilişescu. Antrenor – Ion Arsene.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.