Ianuarie – lună de foc pentru handbaliste


După o întrerupere de două luni, cauzată de participarea echipei naţionale la Campionatele Mondiale din China, Liga Naţională la handbal feminin îşi va relua întrecerile în cel de-a doilea week-end al anului 2010, cu etapa a IX-a. De altfel, luna ianuarie va însemna un veritabil de forţă pentru echipele de prima ligă, între 9 şi 30 ale lunii fiind programate toate cele cinci runde rămase din turul campionatului.
Pentru Ştiinţa Bacău, reluarea competiţiei ar trebui să însemne şi obţinerea primei victorii din ediţia 2009-2010 a Ligii Naţionale, fetele antrenate de Gabriela Manea urmând să joace în deplasare, la ultima clasată, Rapid CFR Bucureşti. Etapa a X-a, din 16 ianuarie, va programa o partidă foarte dificilă pentru băcăuance, cu ocupanta locului secund în clasament şi reprezentanta României în Cupa EHF, Ştiinţa HCM Baia Mare. Meciul cu maramureşencele e programat pe teren propriu, dar terminarea lucrărilor la Sala Sporturilor din Bacău e incertă, aşa că e posibil ca jocul să se dispute ori la Sala „Orizont”, ori la Roman.
Runda a XI-a a Ligii Naţionale programează, pe 23 ianuarie, unul din derby-urile subsolului clasamentului, la Reşiţa, unde echipa locală Universitatea va primi replica Ştiinţei Bacău. Cea de-a douăsprezecea etapă a campionatului, intermediară, programată în 27 ianuarie, va aduce la Bacău pe Oţelul Galaţi, formaţie învinsă de Ştiinţa în turneul amical de la Roman, de la finele anului trecut.
În fine, ultima etapă a turului va avea loc pe 30 ianuarie, atunci când elevele Gabrielei Manea vor avea o deplasare lungă şi grea la Constanţa, unde vor evolua împotriva echipei locale Tomis.
O lună foarte grea, aşadar, pentru fetele de la Ştiinţa Bacău, la capătul căreia obiectivul de evitare a retrogradării ar putea deveni mult mai aproape de îndeplinire. Asta cu condiţia ca echipa băcăuană să primească mai mult sprijin, inclusiv dinspre conducerea echipei masculine.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.