Ştiinţa Bacău lasă naţionala masculină de handbal fără antrenor !


Antrenorul principal Petru Ghervan a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că a decis să renunţe la echipa naţională, din cauza problemelor de sănătate.
„Decizia am luat-o duminică, după meciul cu Bacăul, a trebuit să consult un medic, nu mă simţeam deloc bine. La primul consult s-au relevat probleme cardiologice, medicul bănuia că ar fi vorba de un preinfarct dus pe picioare. Nu am ce face, am făcut şi fac orice pentru cariera în handbal, dar nu pot sacrifica sănătatea. Am purtat discuţii şi cu directorul tehnic al naţionalei, Gheorghe Goran, care este şeful meu direct, iar în cursul zilei de astăzi voi trimite cererea oficială către federaţie. Am vorbit şi cu antrenorul secund Sorin Toacsen şi cu jucătorii, care s-au resemnat. E nevoie oricum de o soluţie pe termen lung”, a declarat Petru Ghervan, pentru MEDIAFAX.
Secretarul general al FR Handbal Mihai Marinescu a precizat pentru MEDIAFAX: „Nu am primit o informare oficială, nu am detalii în acest moment, cu mine personal nu a discutat Petru Ghervan. Dacă e bolnav şi se retrage, îl înţelegem, dar trebuie să existe o comunicare şi o legătură oficială cu federaţia. Vestea pică prost, acum înaintea convocării echipei naţionale din 15 decembrie şi probabil la această acţiune, reprezentativa va fi condusă de antrenorul secund Sorin Toacsen”.
Petru Ghervan a acceptat să fie selecţionerul naţionalei masculine în luna octombrie, înlocuindu-l pe Aihan Omer, suspendat din competiţiile europene pentru 5 ani, din cauza tentativei de dare de mită arbitrilor partidei România- Muntenegru, din barajul pentru calificare la CM 2009.
Naţionala masculină se va reuni în 15 decembrie, având programate două meciuri amicale cu Macedonia (19-20 decembrie, la Arad), şi încă două similare, la Skopje, o săptămână mai târziu.
Tricolorii pregătesc participarea la grupa a II-a de calificarea în play-off-ul CM din 2011, meciurile fiind programate între 15-17 ianuarie, în Finlanda, cu echipa ţării gazdă, Anglia şi Bosnia.
Text şi foto: MEDIAFAX

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.