Astăzi, pe stadionul „Dunărea” din Galaţi, în etapa a 16-a a Ligii a II-a, seria I la fotbal, Dunărea Galaţi şi FCM Bacau au terminat la egalitate un meci anost, pe care parcă nici una dintre echipe nu ar fi vrut să-l câştige .
În prima repriză, meciul a fost extrem de plictisitor, lipsit de faze de poartă, cel mai important eveniment consemnându-se în minutul 32, când centralul Ionuţ Neagu, la semnalizarea unuia dintre asistenţi , a anulat un gol dunărenilor pe motiv de ofsaid .
Nici în partea a doua calitatea jocului nu s-a ameliorat,cele două echipe nereuşind faze notabile în faţa porţii adverse . O singură zvâcnire au avut fotbaliştii băcăuani, în ultimul minut de joc, dar au trimis mingea pe lângă poarta lui Mindileac, portar care astăzi nu a fost pus la treabă deloc de atacanţii băcăuani. Plicitisit şi enervat şi el, la finalul celor exact 90 de minute, arbitrul de centru nu a prelungit deloc partida , astfel încât faptul că tabela de marcaj a stadionului „Dunarea” a trecut neobservat, în loc de cifre se vedea exact ce se jucase mai devreme: NIMIC.
Deşi Federaţia Română de Fotbal a emis un comunicat în care recomanda păstrarea unui moment de reculegere în memoria fostului fotbalist şi conducător al clubului Politehnica Timişoara , Stelian Anghel, această doleanţă federală nu a fost îndeplinită la acest meci !
La meci a asistat şi jucătorul Oţelului , fostul băcăuan Marian Tănasă. Echipa din Bacău a fost însoţită de un grup de suporteri, în număr de 10, adică aproximativ 20% din asistenţa totală. Aceştia nu au strigat nimic pe tot parcursul meciului, dar la final şi-au aplaudat favoriţii pentru punctul pescuit în oraşul cu floare de tei .
FCM DUNĂREA GALAŢI: Mindileac – E. Cristian, Agache, M. Marin, D. Popescu – Cucu, Velescu (min. 46 State) – V. Munteanu, Eni (min. 59 Adamache) – Al. Cristea, V.Patrichi. Antrenor: Viorel Tănase
FCM BACĂU: Manea – Mihălăchioaie, Adăscăliţei, Spiridon, Dobârceanu – Doboş , Taban, Tismănaru, Dutciuc – Petrea, I. Radu. Antrenor: Gheorghe Poenaru
Arbitru: Ionuţ Cătălin Neagu (Poenari). Asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Andrei Constantinescu (Bucureşti).
Mulţumesc pentru cronică blogului http://www.sportgalati.blogspot.com/.
Celelalte rezultate înregistrate azi: Victoria Brăneşti – Săgeata Stejaru 1-1, Tricolorul Breaza – FC Botoşani 2-2, CSM Rm. Sărat – Cetatea Suceava 0-0, Gloria Buzău – Sportul Studenţesc 0-2 şi Dunărea Giurgiu – FC Snagov 4-1. Mâine vor avea loc meciurile: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti, Delta Tulcea – Dinamo II şi Steaua II – Farul Constanţa.