Bacăul va fi reprezentat la partida în memoria lui Marian Cozma


A urcat printre îngeri la doar 26 de ani, răpus mişeleşte într-un local din Ungaria. Colegii de la echipa naţională de handbal nu l-au uitat însă pe Marian Cozma şi îi vor dedica fiecare gol din partida amicală cu reprezentativa Ungariei. Iubit deopotrivă în România şi în ţara vecină, uriaşul cu inimă de copil va fi comemorat la Oradea.
„Nu va fi la fel fără el, dar vrem să învingem în memoria lui”. Este gândul cu care tehnicienii şi jucătorii echipei naţionale de handbal masculin se pregătesc, la Oradea, pentru confruntarea amicală de sâmbătă, cu Ungaria. Meciul se va disputa în memoria fostului pivot al naţionalei, Marian Cozma, ucis în urmă cu şapte luni în Ungaria.
Meciul comemorativ dintre România şi Ungaria se va disputa la Arena„ Antonio Alexe” din Oradea, pe 19 septembrie, de la ora 15:00 (în direct la Digisport), preţul unui bilet fiind de 20 de lei. În tribunele sălii sporturilor din Oradea va fi prezent şi tatăl lui Marian, Petre Cozma, dar şi sunt aşteptaţi să participe şi oficiali ai clubului maghiar Veszprem, la care pivotul român activa în momentul în care a fost ucis.
Din lotul naţionalei României face parte şi extrema Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Chike Osita Onyejekwe.
sursa: bihorpenet.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.