ŞTIINŢA BACĂU – POLITEHNICA TIMIŞOARA 30-30 (16-15): EGAL CHINUIT

Ştiinţa Timişoara
Cu toate că erau avertizaţi de faptul că Politehnica Timişoara e o echipă deosebit de incomodă, băcăuanii au comis-o, obţinând doar o remiză în Sala sporturilor din Roman, fiind egalaţi în ultimele secunde ale întâlnirii.
Trebuie spus, însă, că ar fi fost nedrept pentru timişoreni să piardă un meci al cărui final (şi nu numai) l-au cam controlat şi poate că un egal este echitabil.
Pe de altă parte, lucrurile par că încep din nou să scârţâie la Ştiinţa. Pe teren era vizibilă clar o stare de nervozitate, indusă în special de antrenorul Otto Hell, care ţipă uneori fără nicio noimă şi pare că gestionează echipa după instincte. Tehnicianul băcăuan a făcut o mulţime de schimbări anapoda şi a decis apărarea om la om la Alexandru Simicu, principala gură de foc a oaspeţilor, abia spre finalul jocului.
Peste toate astea, a mai fost şi conflictul verbal pe care Hell l-a avut cu Tevzadze, atunci când antrenorul a decis să-l schimbe pe portarul georgian la doar un minut după ce-l introdusese. De altfel, în primă instanţă, Shota a refuzat chiar să iasă de pe teren. Sincer, se pare că lui Otto Hell îi scapă lucrurile de sub control.
La fel de adevărat este că handbaliştii Ştiinţei şi-au tratat adversarii de sus, necrezând, probabil, că i-ar putea încurca. E inadmisibil ce a făcut, de exemplu, Gurcovsky în prima repriză când, scăpat singur cu portarul advers, a încercat să-l ia la mişto cu aruncare „jmecherească” şi a ratat. Şi fiindcă am adus vorba de portarul Timişoarei, Zoltan Vass, acesta a fost într-o zi de graţie şi a ştiut să profite de lipsa de inspiraţie a interilor Iacob (absolut penibil pe final, când era mai mare nevoie de experienţa lui) şi Moskalenko, pe care i-a „citit” rapid. De altfel, singurul băcăuan care s-a prezentat cât de cât onorabil a fost portarul Răducu Tamaş.
Nu în ultimul rând trebuie amintit şi sprijinul acordat Ştiinţei de brigada de arbitri formată din Gheorghe Bejinariu şi Alin Cârligeanu, care au dictat eliminări cu nemiluita în tabăra oaspeţilor, fără folos, din păcate.
Excepţională a fost, în schimb, prestaţia publicului romaşcano-băcăuan şi se cuvin mulţumiri galeriei echipei feminine HCM Roman, care i-a încurajat pe handbaliştii Ştiinţei pe toată durata partidei.
Evoluţia scorului : 3-2 (‘6), 7-6 (‘ 11), 11-9 (’17), 13-12 (’24), 16-15 (’30), 17-19 (’36), 21-19 (’40), 24-22 (’45), 25-26 (’50), 27-28 (’56), 30-29 (’59), 30-30 (final).
ŞTIINŢA BACĂU : Tevzadze, Tamaş – M. Bondar (8 goluri), Iacob (6), Moskalenko (7), Gurcovsky (4), Onyejekwe (2), Rotaru (1), A. Bondar (1), Ignat (1), Ghiţă, Tărâţâ, Iancu, Păunică.
POLITEHNICA TIMIŞOARA : Vass, Tcaciuc – Simicu (9), Nagy (5), David (4), Mirkovic (3), Cristescu (2), Macovei (2), Spahic (2), Ursu (2), Corlija (1), Cozma, Ursu, Cotinghiu.
PB140082
PB140090
PB140111
PB140119
PB140129
PB140136
PB140147

0 comentarii la „ŞTIINŢA BACĂU – POLITEHNICA TIMIŞOARA 30-30 (16-15): EGAL CHINUIT”

  1. Daca ar fi fost un meci de fotbal, cu siguranta antrenorii echipei gazda, sau macar unul isi asuma vinovatia asupra pierderii victoriei printre degete in mai putin de doua minute. Asa ca, fiind la handbal, nu s-a spus nimic. Nici ca unul dintre antrenori, in ciuda experientei, a intretinut o stare conflictuala prin schimbarile efectuate si apostrofarile aduse in gura mare jucatorilor. La fel de adevarat ca Florin Sandu Iacob, din patru situatii clare de a marca a ratat trei si a cintarit mult fiecare ratare in parte. Despre arbitraj, asigurat de Alin Cirligeanu si Georgel Bejenariu, ma leg doar de faza din min.59 cind o aruncare de la 7 metri ce trebuia acordata bacauanilor a fost transformata in aruncare de la 9 metri, in rest trebuie sa le multumim.

  2. DIn păcate, iar încep să scârţâie lucrurile la Ştiinţa şi văd cu stupoare că Otto Hell se plânge de arbitraj !!!???

Dă-i un răspuns lui Costin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.