Handbal feminin ,Liga Naţională: Ştiinţa Bacău – HC Zalău 25-30 (9-11)

meci
O primă repriză sub semnul echilibrului în care ambele combatante ratează, dovadă că primele goluri, două la număr au fost marcate în min.4, din păcate de către oaspete; revin studentele,egalează la doi şi ultima dată la nouă în min.29 pentru ca elevele lui Tadici să înscrie de două ori în min.30, terminând în avantaj. Scorul pauzei 9-11, dădea speranţe multe celor circa 250 de spectatori din tribunele Sălii Orizont. Nu a fost aşa şi oaspetele au început să ,,defileze”, înscriind, de cele mai multe ori, nepermis de uşor, iar studentele ratau din toate poziţiile. Diferenţa de scor fiind elocventă: min.40, 13-18; min.50, 18-23; min.56, 21-26. A fost minutul ,,renaşterii” băcăuane care înscriu trei goluri consecutive şi se ajunge la 24-27, este drept în superioritate numerică, oaspetele evoluând timp de 4 minute fără Holhos, penalizată de două ori cu eliminare de câte 2 minute şi implicit descalificată. Se mai înscriu trei goluri în min.60 şi scorul final devine 25-30. Pentru Ştiinţa au marcat Bondar 5, Chiper 3, Blejuşcă 5, Burghel 3, Agrigoroaie 1, Marin 8; bună prestaţie a portarului Gârţu. Pentru H C Zalau au marcat Coadălată 6, Somoi 2, Holhos 7, Viscreanu 1, Czeczi 1, Ţurcaş 4, Molfea 2, Băbeanu 7. Arbitrii buzoieni Georgian Băducu si Răzvan Voicu au greşit de multe ori, cu gândul la a crea avantaj echipei din Buzău, prin înfrângerea Ştiintei. Au încercat să ,,dreagă busuiocul” pe final, dar diferenţa era deja făcută. Urmează pauză în campionat pâna anul viitor.
Azi s-au disputat şi meciurile
CSM Cetate Devatrans-Tomis Constanţa – 30-24
HCM Roman-HC Oţelul Galaţi – 30-23
HCM Buzău- Universitate Reşiţa – 22-21
Rulmentul Urban Braşov – HCM Ştiinţa Baia Mare- 29-38
HC Dunărea Brăila – Rapid CFR Bucureşti – 40-24
clasament

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.