Profitând de întreruperea campionatului, din cauza participării naţionalei la Cupa Pannonia, băieţii de la Ştiinţa Bacău au traversat rapid Prutul pentru două jocuri de pregătire cu naţionala Republicii Moldova.
Handbaliştii pregătiţi de Otto Hell s-au impus în ambele partide, cu 33-31 şi 33-32, tehnicianul echipei băcăuane declarându-se mulţumit de modul în care a decurs acţiunea de la Chişinău.
Au absentat secundul Gabi Armanu, antrenor al naţionalei de tineret, unde îi are ca discipoli şi pe băcăuanii Alexandru Tărâţă şi Cristi Ghiţă, care participă la un turneu de pregătire la Sighişoara, alături de naţionala similară a Ucrainei, naţionala de juniori a României şi prim-divizionara Rom Cri Braşov.
Liga Naţională la handbal masculin se reia săptămâna viitoare, Ştiinţa urmând să evolueze în deplasare, la CSM Medgidia.