Gabriel Armanu: „A fost o tragere bună, dar trebuie să ne tratăm adversarii cu seriozitate”


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi a şaisprezecimilor Cupei Challenge, care i-a scos din urnă pentru echipa sa pe belgienii de la Initia Hasselt.
„Dacă e să ne raportăm la valoarea campionatelor din Belgia şi România, e clar că noi pornim favoriţi în această dublă manşă. Va trebui, însă, să-i tratăm pe belgieni cu toată seriozitatea, pentru a nu avea surprize neplăcute”, a declarat Gabriel Armanu pentru Continuă lectura „Gabriel Armanu: „A fost o tragere bună, dar trebuie să ne tratăm adversarii cu seriozitate””

Handbal masculin, Cupa EHF: Aihan a comis-o


Cum a dat de o competiţie mai serioasă, nu „Ciuri Buri” Cup, pardon Challenge, Aihan Omer şi ai lui au pus-o de mămăligă, fiind eliminaţi de o echipă de mâna a doua din Slovenia. Rămâne pe la anul, când probabil reşiţenii se vor înscrie din nou cu italienii, ciprioţii şi feroezii spre noi culmi de progres. Iată tabloul complet al turului al III-lea din Cupa EHF: Continuă lectura „Handbal masculin, Cupa EHF: Aihan a comis-o”