Atletism, CN indoor, juniori III: Alexandra Ghiurcă (SCM Bacău) a luat aurul la 800 de metri !

Tânăra semifondistă băcăuană ALEXANDRA GHIURCĂ (SCM Bacău, antr. Carmina Gorgan) şi-a adjudecat titlul naţional la juniori III, în proba de 800 de metri, cu timpul de 2:17.34, cu mai bine de două secunde înaintea celei de-a doua clasate. Campioana a fost urmată de Andreea Şoricilă (CSM Piteşti), 2:19.62 şi de Francesca Rus (LPS Bistriţa), cu timpul de 2:20.36.
În proba similară masculină, victoria i-a revenit lui Ilie Bogdan Continuă lectura „Atletism, CN indoor, juniori III: Alexandra Ghiurcă (SCM Bacău) a luat aurul la 800 de metri !”

Atletism: Bacăul găzduieşte Campionatele Naţionale de sală pentru juniori III


La sfârşitul acestei săptămâni, Sala de Atletism din Bacău va fi gazda Campionatelor Naţionale rezervate juniorilor III.
Pasionaţii de atletism vor putea urmări la lucru, timp de două zile, cei mai buni atleţi din România, născuţi în anii 1995 şi 1996.
Campionatele Naţionale de Atletism pentru juniori III, ediţia 2010, includ un număr de douăsprezece probe, Continuă lectura „Atletism: Bacăul găzduieşte Campionatele Naţionale de sală pentru juniori III”

Rezultatele Cupei de Iarnă la lupte libere

În organizarea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Bacău şi a clubului SCM Bacău, Sala de Atletism a găzduit sâmbătă, 20 februarie, Cupa de Iarnă la lupte libere, competiţie la care au participat sportivi din Bacău, Oneşti şi Roman. Iată rezultatele înregistrate:
Băieţi – categ. 29-32 kg.
1. Ionuţ Ciceu (SCM Bacău) 2. Daniel Horvat (SCM Bacău) 3. Daniel Paţurcă (SCM Bacău)
Băieţi – 32 kg.
1. Alexandru Petcu (CSS Oneşti), 2. Sergiu Ilieş (SCM Bacău), 3. Gheorghiţă Cuciureanu (CSS Oneşti) Continuă lectura „Rezultatele Cupei de Iarnă la lupte libere”

GALERIE FOTO: Memorialul „Dorin Melinte”


La finele acestei săptămâni, Sala de Atletism din Bacău a găzduit cea de-a V-a ediţie a Memorialului „Dorin Melinte” la atletism, competiţie rezervată tuturor categoriilor de juniori. Vă oferim o galerie foto de la întreceri, urmând ca, în cursul după-amiezii, să revenim cu rezultatele complete ale concursului. Continuă lectura „GALERIE FOTO: Memorialul „Dorin Melinte””

Rezultatele celei de-a doua zile a Campionatelor Naţionale Universitare de Atletism

În această dimineaţă a avut loc ultima reuniune din cadrul Campionatelor Naţionale Universitare de Atletism indoor, găzduite în acest an de Sala de Atletism din Bacău şi la care au participat 148 de sportivi. Iată, în continuare, rezultatele zilei a doua, precum şi filmul finalei masculine de 60 metri garduri. Continuă lectura „Rezultatele celei de-a doua zile a Campionatelor Naţionale Universitare de Atletism”

Atletism: Rezultatele primei zile a Campionatelor Naţionale Universitare

Prima zi a Campionatelor Naţionale Universitare de Atletism indoor, ediţia 2010, a luat sfârşit.

Vă oferim, în cele ce urmează, rezultatele complete şi imagini surprinse în această după-amiază în Sala de Atletism din Bacău:

Continuă lectura „Atletism: Rezultatele primei zile a Campionatelor Naţionale Universitare”