AUDIO – Otto Hell: „Ne-am pregătit conştiincios, chiar dacă rezultatele nu arată asta”


La finalul primului amical dintre Ştiinţa Bacău şi HCM Constanţa, câştigat de oaspeţi cu 34-32, i-am solicitat antrenorului băcăuan Otto Hell un scurt interviu. Tehnicianul Ştiinţei a vorbit despre noua faţă a sălii sporturilor şi despre perioada de pregătire a echipei pe care o conduce, declarându-se satisfăcut Continuă lectura „AUDIO – Otto Hell: „Ne-am pregătit conştiincios, chiar dacă rezultatele nu arată asta””

Acelaşi scor, altă partitură

Ştiinţa MD Bacău a pierdut şi cel de-al doilea amical desfăşurat pe terenul celor de la HC Odorhei, în această dimineaţă, la capătul unui joc încheiat cu acelaşi scor ca şi precedentul: 39-35 pentru gazde. Spre deosebire de meciul de aseară, însă, băcăuanii au evoluat Continuă lectura „Acelaşi scor, altă partitură”

Handbaliştii de la Ştiinţa au început amicalele

După încheierea cantonamentului de la Piatra Neamţ, ocupanta locului al treilea în Liga Naţională la handbal masculin, Ştiinţa MD Bacău, a început seria partidelor amicale pregătitoare pentru returul campionatului. Primele două jocuri au avut loc în municipiul de sub Pietricica, adversarii băcăuanilor fiind Continuă lectura „Handbaliştii de la Ştiinţa au început amicalele”

„Dubla” cu HCM Constanţa se dispută la Roman

După amicalele disputate la Piatra Neamţ, cu Universitatea Galaţi, şi la Odorhei cu prim-divizionara din localitate, elevii lui Otto Hell şi Gabriel Armanu vor susţine, în week-end, o „dublă” de gală, cu campioana HCM Constanţa. Din păcate, iubitorii de handbal băcăuani vor fi privaţi de acest spectacol handbalistic, Continuă lectura „„Dubla” cu HCM Constanţa se dispută la Roman”

RĂZBOIUL ANTRENORILOR


Derby-ul Moldovei la handbal masculin, dintre Ştiinţa Bacău şi Bucovina Suceava, nu a însemnat doar o dură încleştare pe terenul de joc care, spre lauda handbaliştilor ambelor formaţii, nu a degenerat. Dimpotrivă, pe parchetul Sălii Sporturilor din Roman a domnit sportivitatea, chiar dacă partida nu a fost lipsită de contacte fizice dure.
Nu la fel au stat lucrurile şi pe marginea suprafeţei de joc, Continuă lectura „RĂZBOIUL ANTRENORILOR”

MEGA – TEVZADZE (Ştiinţa Bacău – Bucovina Suceava 28-25, în etapa a XII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin)


Nici nu începuse bine partida de la Roman şi sucevenii luaseră un avantaj consistent, 5-1, pe fondul tratării cu lejeritate de către băcăuani a fazei de atac. S-a făcut mai apoi 10-5 pentru oaspeţi, după care portarul Shota Tevzadze a dat semnalul revenirii, Continuă lectura „MEGA – TEVZADZE (Ştiinţa Bacău – Bucovina Suceava 28-25, în etapa a XII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin)”

Handbal masculin, Liga Naţională, STEAUA MFA BUCUREŞTI – ŞTIINŢA BACĂU 30-32 (16-14): SÂNGE RECE ŞI CARACTER


Ştiinţa Bacău a obţinut în această seară o victorie senzaţională pe terenul deţinătoarei Cupei României, Steaua MFA Bucureşti, la capătul unui meci dramatic, plin de suspans până în ultimul minut de joc. Deşi au mai comis şi greşeli, băcăuanii au avut puterea să revină de o manieră entuziasmantă, Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională, STEAUA MFA BUCUREŞTI – ŞTIINŢA BACĂU 30-32 (16-14): SÂNGE RECE ŞI CARACTER”

Handbal masculin, Liga Naţională: La Steaua… de Otto Hell


Contestat de o parte dintre suporteri şi aflat în relaţii destul de tensionate cu proprii jucători, lucru vizibil cu ochiul liber la meciuri, antrenorul principal al Ştiinţei dă un veritabil examen joi, la Chiajna, cu deţinătoarea Cupei României, Steaua MFA Bucureşti. Bucureştenii nu traversează o perioadă foarte fastă, Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: La Steaua… de Otto Hell”

ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE


Cu forcepsul, aşa a fost obţinută această victorie, în faţa unui adversar modest, aflat pe poziţia a unsprezecea a clasamentului Ligii Naţionale. Şi asta s-a întâmplat în primul rând datorită unor evoluţii senzaţionale în cea de-a doua repriză a portarului Răducu Tamaş şi a centrului Ionuţ Rotaru, principalii artizani ai succesului Continuă lectura „ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE”

Handbal masculin, Liga Naţională, Ştiinţa Bacău – Universitatea Cluj (28 noiembrie, ora 11.00, Sala Sporturilor Roman): TERMINAŢI CU PROSTIILE !


Etapa a X-a a Ligii Naţionale la handbal masculin îi va duce din nou pe cei mai fideli suporteri ai Ştiinţei la Roman, acolo unde echipa antrenată de Otto Hell şi Gabriel Armanu întâlneşte una dintre codaşele clasamentului, Universitatea Transilvania Cluj. Sigur că poziţia din clasament a clujenilor nu e de natură să ne liniştească, din cel puţin trei motive: Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională, Ştiinţa Bacău – Universitatea Cluj (28 noiembrie, ora 11.00, Sala Sporturilor Roman): TERMINAŢI CU PROSTIILE !”