Patru ani fără DOREL

Dorel SanieSe împlinesc astăzi patru ani de când Dorel Sanie nu mai e. Omul de care se leagă renașterea handbalului masculin în Bacău s-a stins prematur, la numai 48 de ani, într-o zi de primăvară a anului 2011. Cu o zi înainte, stătuse pe banca Științei la un meci de campionat cu Suceava, deși era clar că Continuă lectura „Patru ani fără DOREL”

Retrospectivă 2011 / Doliu și speranță în handbalul băcăuan


Fără îndoială că cel mai important eveniment handbalistic al anului 2011 a fost trecerea în neființă a managerului Științei Municipal Dedeman Bacău, Dorel Sanie, în ultima zi a lunii martie. Ne facem datoria să evocăm și cu această ocazie o personalitate deosebită a handbalului românesc, de numele căruia s-a legat revenirea echipei masculine Continuă lectura „Retrospectivă 2011 / Doliu și speranță în handbalul băcăuan”

Cristian Ghiță : ”Am avut un moment în care m-am temut pentru calificare”


Revenit pe teren după o accidentare, Cristi Ghiță a făcut un meci foarte bun în returul cu ØIF Arendal, aruncările sale de la distanță destabilizând în numeroase rânduri defensiva norvegiană. După calificarea Științei în semifinale, tânărul inter dreapta băcăuan a declarat: ”Ne bucurăm foarte mult pentru calificare și o dedicăm tuturor băcăuanilor și celor care ne susțin, dar și memoriei Continuă lectura „Cristian Ghiță : ”Am avut un moment în care m-am temut pentru calificare””

Gabriel Armanu: ”Dedicăm această calificare lui Dorel Sanie și suporterilor noștri”


Antrenorul secund al științei, Gabriel Armanu, era fericit pentru calificarea în premieră a Științei într-o semifinală de cupă europeană. ”În primul rând, suntem foarte bucurși pentru această calificare, fiindcă este vorba totuși de semifinalele unei cupe europene, chiar dacă e vorba de Challenge Cup. În spatele acestei performanțe stă o muncă enormă, de mai mulți ani și Continuă lectura „Gabriel Armanu: ”Dedicăm această calificare lui Dorel Sanie și suporterilor noștri””

Aterizare cu peripeții pentru Știința în Norvegia


Delegația Științei Municipal Dedeman Bacău s-a trezit la 3, pentru a decola la ora 6 spre Norvegia. După o escală de circa 4 ore la Amsterdam, băcăuanii au aterizat la Kristiansand, cu oră și 20 de minute întârziere și la a doua tentativă, din cauza ceții dense de pe aeroportul din Țara fiordurilor. Cei circa 70 de kilometri dintre Kristiansand și Arendal au fost parcurși cu autocarul Continuă lectura „Aterizare cu peripeții pentru Știința în Norvegia”

GABRIEL ARMANU: ”Dorel Sanie a fost un om dedicat în totalitate handbalului”


Gabriel Armanu e omul care l-a cunoscut pe Dorel Sanie și a lucrat cu el încă de pe vremea în care Fibrex Piatra Neamț se bătea de la egal la egal cu marile forțe din Champions League. Tulburat de dispariția managerului Științei Municipal Dedeman Bacău, antrenorul băcăuan ne-a declarat: ”Dorel Sanie a fost un om care a trăit prin handbal, pentru handbal, a fost dedicat Continuă lectura „GABRIEL ARMANU: ”Dorel Sanie a fost un om dedicat în totalitate handbalului””

CRISTIAN GAȚU: ”Dorel Sanie a fost un nume de referință în istoria handbalului masculin românesc”


Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a ținut să-și exprime regretul față de trecerea în neființă a lui Dorel Sanie, considerând dispariția acestuia o pierdere pentru handbalul românesc. ”Dorel Sanie a fost un nume de referință în istoria handbalului masculin românesc. El a pus bazele unei echipe puternice precum Fibrex Nylon Piatra Neamț, apoi a fost la Bacău Continuă lectura „CRISTIAN GAȚU: ”Dorel Sanie a fost un nume de referință în istoria handbalului masculin românesc””

Zi de doliu în sportul băcăuan: Dorel Sanie nu mai e !


Joi dimineață, managerul echipei Știința Municipal Dedeman Bacău, Dorel Sanie, a încetat din viață, răpus de o boală nemiloasă, la numai 48 de ani. Dorel Sanie și-a dedicat practic întreaga viață handbalului, în care a petrecut mai bine de 25 de ani, activând, pe rând, la Relonul Săvinești, Fibrex Piatra Neamț, Politehnica Iași, HCM Roman și Știința Municipal Dedeman Bacău. De asemenea, el a fost membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Continuă lectura „Zi de doliu în sportul băcăuan: Dorel Sanie nu mai e !”

S-a făcut voia lui Gabi Armanu: Știința Municipal Dedeman Bacău – ØIF Arendal, în sferturile Challenge Cup


Tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin i-a adus Științei adversarul dorit de antrenorul Gabriel Armanu, adică formația norvegiană ØIF Arendal. Prima manșă a disputei va avea loc la Bacău, pe 26/27 martie, returul fiind programat o săptămână mai târziu la Arendal.
La câteva minute după tragerea la sorți, antrenorul principal al Științei ne-a declarat: „Sunt mulțumit de această tragere, așa cum am spus, preferam să întâlnim o echipă nordică. Continuă lectura „S-a făcut voia lui Gabi Armanu: Știința Municipal Dedeman Bacău – ØIF Arendal, în sferturile Challenge Cup”

Ghici, cine iese din urnă de „mărțișor” ?


Marți, de la ora 12.00, Știința Municipal Dedeman Bacău va intra pentru a treia oară consecutiv în urna sferturilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin. Tragerea la sorți, care va avea loc la sediul EHF din Viena, nu va mai avea capi de serie, toate echipele urmând a fi introduse în aceeași urnă, prin urmare există șapte posibili adversari pentru formația băcăuană, care anul acesta și-a propus să ajungă până în finală. În ceea ce privește preferințele, antrenorul Gabriel Armanu a spus încă de sâmbătă că își dorește un adversar dintr-o țară nordică, singura echipă din Peninsula Scandinavă calificată fiind gruparea norvegiană ØIF Arendal. În ceea ce-l privește pe Continuă lectura „Ghici, cine iese din urnă de „mărțișor” ?”