Şerbu şi Dinu au scăpat ieftin


Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal a analizat, în şedinţa de luni, 29 noiembrie, prestaţia cuplului Răzvan Dinu – Theodor Şerbu la meciul de Liga Naţională dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi Dinamo Municipal Braşov, câştigată de oaspeţi cu 28-25. În urma vizionării înregistrării partidei, comisia i-a „mângâiat” pe cei doi Continuă lectura „Şerbu şi Dinu au scăpat ieftin”

Eliodor Voica: „Cred că şi pentru arbitri a fost un meci-surpriză”


La finalul partidei câştigate în Sala sporturilor din Bacău, antrenorul echipei Dinamo Municipal Braşov a declarat: „A fost un rezultat surprinzător, din toate punctele de vedere. Pot spune că e chiar mai mult decât surprinzător, fiindcă cele două echipe nu se pot compara la niciun nivel, dar ăsta e farmecul sportului, necazul pentru unii şi bucuria pentru alţii. „
Referitor la maniera de arbitraj, Eliodor Voica a parat elegant: „Am văzut cu toţii cum a fost, cred că şi pentru ei a fost un meci-surpriză. Cu toţii facem greşeli, acuma nu că aş vrea să mă eschivez, cred că mai au şi ei de învăţat. Continuă lectura „Eliodor Voica: „Cred că şi pentru arbitri a fost un meci-surpriză””

AFARĂ DIN HANDBAL !


Cu toate că astăzi nu erau programate decât două meciuri de Liga Naţională, Comisia centrală de arbitri a făcut o delegare absolut ilogică la meciul dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi Dinamo Municipal Braşov. În condiţiile în care lotul de arbitri de Liga Naţională numără nu mai puţin de 20 (douăzeci) de cupluri, la meciul de la Bacău a fost trimis un cuplu din Lotul B, Răzvan Dinu şi Theodor Şerbu, care nici măcar nu pot fi numiţi de perspectivă, dat fiind faptul că sunt trecuţi de prima tinereţe. Toate acestea nu pot duce la altă concluzie decât Continuă lectura „AFARĂ DIN HANDBAL !”

CE HOŢIE! ŞTIINŢA MD BACĂU – DINAMO MUNICIPAL BRAŞOV 25-28 (14-10)


Din păcate, seria de victorii a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a fost întreruptă miercuri seara de antepenultima clasată din Liga Naţională, echipă întârită de Federaţia Română de Handbal cu doi componenţi de ultimă oră: arbitrii Răzvan Dinu şi Theodor Şerbu, doi tembeli deveniţi arbitri de handbal fiindcă probabil nu mai era loc la rugby şi delegaţi la Bacău de o minte bolnavă. Continuă lectura „CE HOŢIE! ŞTIINŢA MD BACĂU – DINAMO MUNICIPAL BRAŞOV 25-28 (14-10)”

Avancronică: Ştiinţa MD Bacău – Dinamo Municipal Braşov (miercuri, ora 17, Sala sporturilor)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău revine în faţa propriilor suporteri după două victorii frumoase obţinute săptămâna trecută, la Târgu-Jiu şi Hasselt, în ultima etapă de Liga Naţională programată în acest an. Chiar dacă la Bacău vine una dintre codaşele Ligii, nu trebuie uitat că Dinamo i-a perpelit în august pe băcăuani, la Cupa Municipiului Bacău, Continuă lectura „Avancronică: Ştiinţa MD Bacău – Dinamo Municipal Braşov (miercuri, ora 17, Sala sporturilor)”