Atletism / Vorovenci și Zăizan, pe podium la Bistrița

Podium cros Gabi Szabo
Iubitori ai sportului de la cluburi de renume din țară s-au întâlnit sâmbătă, 12 aprilie, la Bistrița, la cea de-a IX-a ediție a Crosului Gabi Szabo. Participanții, în număr de peste 1200, au fost de toate vârstele, competiția fiind structurată pe mai multe categorii. La eveniment a fost prezentă și Gabriela Szabo, Continuă lectura „Atletism / Vorovenci și Zăizan, pe podium la Bistrița”

Ioan Zaizan, la 17 sutimi de un record național vechi de 28 de ani


Performanțe notabile pentru semifondiștii băcăuani la mitingul atletic desfășurat marți, 29 ianuarie, la Viena. Ioan Zaizan (Știința Bacău, antr. Cristina Alexe) s-a clasat al patrulea în cursa de 1.500 m, cu timpul de 3:41,19, la numai 17 sutimi de recordul național indoor, stabilit de Petre Drăgoescu pe Continuă lectura „Ioan Zaizan, la 17 sutimi de un record național vechi de 28 de ani”

Doi băcăuani la Paris


De vineri până duminică, la Paris vor avea loc Campionatele Europene de Atletism în sală pentru seniori, competiție la care vor participa și doi atleți legitimați la cluburi din județul Bacău, ambii în probele de 800 de metri.
Astfel, cea mai nouă achiziție a clubului CSM Onești, Mirela Lavric, va lua startul în seriile probei în prima zi de concurs, cu începere de la ora 17.25 (ora României). Continuă lectura „Doi băcăuani la Paris”

Încă zece medalii pentru băcăuani la „naţionalele” de atletism


În cea de-a doua zi a Campionatelor Naţionale de Atletism indoor pentru seniori şi tineret de la Bucureşti, atleţii băcăuani au mai adăugat zece medalii celor 11 cucerite ieri. În prima probă a zilei, Ionuţ Feniuc (SCM Bacău) a luat bronzul la prăjină, cu o săritură de 3,30 metri. Mirela Lavric (CSM Oneşti) a mai cucerit două titluri, la senioare şi tineret, în proba de 800 de metri, Continuă lectura „Încă zece medalii pentru băcăuani la „naţionalele” de atletism”

Atleţii băcăuani vânează medalii la naţionalele de seniori şi tineret


Vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, vor avea loc Campionatele Naţionale indoor pentru seniori şi tineret la atletism. Concomitent, va avea loc şi „Cupa de Cristal”, competiţie atletică internaţională, dar la care singurii sportivi străini vor fi câţiva libanezi, după cum informează site-ul Federaţiei Române de Atletism. Dintre atleţii băcăuani care vor participa la întrecerile din capitală, Continuă lectura „Atleţii băcăuani vânează medalii la naţionalele de seniori şi tineret”

Cristian Vorovenci şi-a încheiat cantonamentul din Spania cu un nou record personal


Semifondistul băcăuan Cristian Vorovenci (Ştiinţa Bacău, antr. Cristina Alexe) a efectuat timp de mai bine de o lună un cantonament în Spania, la Madrid, acolo unde s-a pregătit cu Arturo Martin (foto, dreapta), antrenorul campionului european din proba de 1500 de metri. Stagiul de pregătire a fost încheiat cu participarea la un concurs la Sevilla, acolo unde Cristian Vorovenci s-a clasat Continuă lectura „Cristian Vorovenci şi-a încheiat cantonamentul din Spania cu un nou record personal”

Bianca Perie: „Am luptat până la ultima aruncare”


Atleta Bianca Perie, legitimată la SCM Bacău şi antrenată de Lucică Cucoş, a avut o comportare meritorie în finala probei de aruncarea ciocanului din cadrul Campionatelor Europene de la Barcelona. Bianca a reuşit o aruncare de 71,62 metri, a doua ca valoare a carierei, cu care s-a clasat pe locul 4. Trebuie menţionat faptul că atleta băcăuană a fost de departe cea mai tânără finalistă a probei de aruncarea ciocanului.
La câteva ore după încheierea finalei, Bianca Perie a oferit o scurtă declaraţie site-ului Bacăul Sportiv: „Acest concurs a fost cel mai bun al meu la seniori până acum. Totul a fost ok, m-am simţit bine şi am luptat până la ultima aruncare.”
Continuă lectura „Bianca Perie: „Am luptat până la ultima aruncare””

Atleţii băcăuani au debutat cu dreptul la „Europene ”


Ambii atleţi băcăuani participanţi la Campionatele Europene de la Barcelona au debutat miercuri dimineaţă. Astfel, Cristian Vorovenci s-a clasat al patrulea în prima serie a probei de 800 de metri şi a reuşit calificarea în semifinale, datorită timpului obţinut, 1:50.05. Semifinalele probei de 800 de metri masculin sunt programate joi, de la ora 21.50.
În proba feminină de aruncarea ciocanului, Bianca Perie a concurat în grupa B a calificărilor şi, cu o aruncare de 68,67 metri, a obţinut biletul pentru finala programată vineri seara, de la ora 21.20.
Foto: fra.ro

Atletism: Cristian Vorovenci şi Bianca Perie, protagoniştii „naţionalelor” de seniori şi tineret


Campionatele Naţionale de atletism pentru seniori şi tineret, desfăşurate vineri şi sâmbătă la Bucureşti, pe stadionul „Dinamo”, au adus o recoltă de medalii destul de bogată atleţilor băcăuani.
Performerul competiţiei a fost, fără îndoială, semifondistul Cristian Vorovenci (Ştiinţa Bacău), care a devenit dublu campion naţional. El s-a impus mai întâi în proba de 1500 de metri, cu timpul de 3:48.27 pentru ca, apoi, să câştige şi proba de 800 de metri, în 1:48.19. Este de menţionat faptul că, la 800 de metri, Vorovenci l-a învins cu numai şase sutimi de secundă pe Continuă lectura „Atletism: Cristian Vorovenci şi Bianca Perie, protagoniştii „naţionalelor” de seniori şi tineret”

Bianca Perie şi Cristian Vorovenci au luat aur la „internaţionalele” de atletism ale României


Vineri seara, pe stadionul „Farul” din Constanţa, au avut loc Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Atleţii băcăuani au avut o comportare meritorie, obţinând două medalii de aur. Astfel, în proba feminină de ciocan, Bianca Perie (SCM Bacău) s-a impus detaşat, cu o aruncare de 68.82 metri, în timp ce Cristian Vorovenci s-a clasat primul la 1500 de metri, cu un timp de 4:03.04. Continuă lectura „Bianca Perie şi Cristian Vorovenci au luat aur la „internaţionalele” de atletism ale României”