FCM BACĂU JOACĂ SÂRBA RETROGRADĂRII


Ca şi cum toată tevatura legată de posibila retragere a echipei-fanion a municipiului Bacău dar şi arbitrajele potrivnice din acest retur nu erau de-ajuns, victoria formaţiei FC Snagov de pe „Municipal” tulbură apele cât se poate de serios.
De la visele de promovare pentru sezonul viitor, situaţia tinde să devină dramatică. Adică, ok, obiectivul va fi promovarea, Continuă lectura „FCM BACĂU JOACĂ SÂRBA RETROGRADĂRII”

Fotbal, meci amical: FCM Bacău – Cetatea Suceava 1-1 (0-0)

În primul meci amical al iernii disputat la Bacău, echipa lui Gheorghe Poenaru a remizat cu colega de serie, Cetatea Suceava. A fost o partidă disputată în condiţii de iarnă, pe terenul „Ştiinţa”, în care golurile s-au înscris în finalul partidei. Au marcat, mai întâi, sucevenii, prin Corneanu (min. 70) pentru ca, un sfert de oră mai târziu, noile achiziţii Marchiş şi Eudean să conlucreze la golul egalizator, înscris de fundaşul adus de la Cetatea Târgu Neamţ. Continuă lectura „Fotbal, meci amical: FCM Bacău – Cetatea Suceava 1-1 (0-0)”

Competiţiile sfârşitului de săptămână în Bacău

Voleiul feminin ţine capul de afiş al competiţiilor de sală sâmbătă dimineaţa, de la ora 11.00, când fetele de la Ştiinţa vor întâlni, în Sala sporturilor Bacău, pe modesta IOR Bucureşti, într-un meci contând pentru Continuă lectura „Competiţiile sfârşitului de săptămână în Bacău”

FCM Bacău nu pleacă nicăieri

Vehiculată la un moment dat ca posibilă locaţie de cantonament pentru FCM Bacău, varianta Nisipurile de Aur a căzut. „Am vorbit cu cei de la Dunărea Galaţi şi nu sunt decât ei acolo şi o echipă bulgărească şi, în plus, nici vremea nu e grozavă. Mai bine stăm acasă, unde avem şi adversari mai puternici pentru amicale”, ne-a spus directorul sportiv al divizionarei secunde băcăuane, Daniel Scânteie.
În ceea ce priveşte lotul de jucători al echipei, acesta s-a îmbogăţit Continuă lectura „FCM Bacău nu pleacă nicăieri”

Fotbal, meci amical: FCM ONEŞTI – FCM BACĂU 0-1 (0-0)

FCM Bacău a câştigat primul joc amical disputat după cantonamentul montan de la Slănic, învingând la limită pe FCM Oneşti, prin golul realizat de Tismănaru, în repriza secundă. „A fost un antrenament extrem de reuşit, în faţa unei echipe care a constituit pentru mine o surpriză foarte plăcută. În ciuda terenului greu, acoperit cu zăpadă, nu am înregistrat accidentări, ceea ce reprezintă o satisfacţie în plus”, ne-a declarat antrenorul băcăuanilor, Gheorghe Poenaru. Continuă lectura „Fotbal, meci amical: FCM ONEŞTI – FCM BACĂU 0-1 (0-0)”

Fotbal, Liga a II-a, Dunărea Galaţi – FCM Bacău (sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11.00): La pescuit de puncte


După ce au dat chix în comuna Stejaru, elevii lui Gheorghe Poenaru mai încearcă o dată să ia puncte din deplasare, de data aceasta la Galaţi, unde băcăuanii vor evolua cu Dunărea din localitate.
Chiar dacă se află sub FCM Bacău în clasament, formaţia gălăţeană, pregătită de fosta glorie locală Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a, Dunărea Galaţi – FCM Bacău (sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11.00): La pescuit de puncte”

Fotbal, Liga a II-a, etapa a XV-a: Săgeata Stejaru – FCM Bacău 2-0 (1-0)


Din păcate, elevii lui Gheorghe Poenaru şi-au înterupt seria pozitivă de partide, pierzând clar în deplasarea din judeţul Tulcea la una din revelaţiile campionatului.
Gazdele au deschis scorul în minutul 21, când Chiţu a reluat în plasă o centrare precisă a lui Gheară. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a, etapa a XV-a: Săgeata Stejaru – FCM Bacău 2-0 (1-0)”

Fotbal, Liga a II-a: Asalt pentru trei puncte (Cetatea Suceava – FCM Bacău, 7 noiembrie, ora 11.00)

fcm
După egalul de miercuri, din restanţa de la Snagov, elevii lui Gheorghe Poenaru pleacă la Suceava după toate cele 3 puncte, după spusele tehnicianului băcăuan: “În mod sigur va fi un meci de luptă, pe un teren greu, între două echipe de valori apropiate. Mergem să luăm trei puncte de la Suceava, Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: Asalt pentru trei puncte (Cetatea Suceava – FCM Bacău, 7 noiembrie, ora 11.00)”