Declarațiile antrenorilor echipelor participante la Cupa Municipiului Bacău la handbal feminin


Mariana Târcă (Corona Brașov): „A fost un turneu foarte bun! Au fost echipe precum Galațiul și Brăila, acum și noi, care vor să ocupe un loc în prima jumătate a clasamentului, iar pentru noi a contat foarte mult acest turneu. Vreau să îl felicit pe domnul primar pentru că își dorește să readucă handbalul feminin în atenția iubitorilor de sport băcăuani, Bacăul fiind cunoscut pentru tradiția pe care o are în handbalul feminin. Cred că această echipă a Bacăului se va forma frumos, nu se poate construi într-o lună de zile o echipă care să se și bată de la egal la egal cu echipele cu pretenții ale campionatului. Continuă lectura „Declarațiile antrenorilor echipelor participante la Cupa Municipiului Bacău la handbal feminin”

Alexandrina Soare (Dunărea Brăila): „Îmi place Ştiinţa, e o echipă tânără, în creştere”

Cu o zi înainte de partida dintre Ştiinţa Bacău şi Dunărea Brăila, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, am realizat un scurt interviu cu antrenoarea echipei de pe malul Dunării, Alexandrina Soare.
Bacăul Sportiv: Care e obiectivul dumneavoastră pentru partida de la Bacău?
Alexandrina Soare: Obiectivul nostru e victoria şi asta nu e valabil numai pentru meciul de la Bacău. Numai că, Continuă lectura „Alexandrina Soare (Dunărea Brăila): „Îmi place Ştiinţa, e o echipă tânără, în creştere””