Gabriel Armanu: „Deşi ne-am impus la o diferenţă confortabilă, nu se poate spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat”


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău era satisfăcut de cele văzute în partida cu CSM Oradea: „Chiar dacă scorul arată o diferenţă confortabilă, nu putem spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat. În momentul în care au făcut-o 100%, ne-am ferit şi de accidentări şi am avut un avantaj considerabil. Lucrurile n-au mai stat astfel în momentul când s-au relaxat şi au încercat să facă lucruri individuale, poate şi din dorinţa de a face spectacol pentru cei prezenţi azi la sală. Per total eu spun că e bine, mai ales că am mai acumulat două puncte de care aveam nevoie. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Deşi ne-am impus la o diferenţă confortabilă, nu se poate spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat””

Sebastian Tudor: „Echipa e cu moralul la pământ”


La finalul unui nou meci fără victorie pentru lanterna roşie a clasamentului Ligii Naţionale la handbal masculin, antrenorul Sebastian Tudor a declarat: „Am venit puţin demoralizaţi după atâtea înfrângeri, jucătorii mei au fost penalizaţi cu câte 10% din salariu, iar unii dintre ei chiar cu 40-45% fiindcă n-au confirmat şi în aceste condiţii moralul e la pământ. Suntem cea mai tânără echipă din Liga Naţională, fără experienţă şi din păcate şi astăzi s-au comis foarte multe greşeli individuale care ne-au costat. Cum spuneam, echipa este demoralizată şi pe noi ne interesează mai departe Continuă lectura „Sebastian Tudor: „Echipa e cu moralul la pământ””

Victorie la pas: Ştiinţa MD Bacău – CSM Oradea 32-25 (17-12)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a obţinut cea de-a patra victorie consecutivă, la capătul unui joc pe care l-a controlat în totalitate, în faţa unor adversari tineri, care au taxat de fiecare dată momentele de relaxare ale gazdelor.
Astfel, băcăuanii s-au detaşat de la început, având 5-1 în minutul 8, dar după numai patru minute orădenii se apropiaseră la un gol (6-5), Continuă lectura „Victorie la pas: Ştiinţa MD Bacău – CSM Oradea 32-25 (17-12)”

Gheorghe Poenaru: „În prima repriză, jucătorii mei au crezut că se poate câştiga meciul doar mergând pe teren”


Antrenorul liderei seriei I din Liga a III-a ofta din greu la finalul meciului de la Piatra Neamţ. „Am ştiut că va fi un meci greu, dar nu de maniera asta. Sigur că rezultatul e cel mai important lucru şi mă bucur că l-am obţinut, în condiţiile în care nu ne-a fost uşor deloc. Sunt bucuros că am reuşit să întoarcem soarta jocului care, la un moment dat, părea destul de grea din punctul nostru de vedere. Sigur că la asta a contribuit şi terenul sintetic, dar cred că echipa a acuzat şi o stare de oboseală, inerentă la etapa în care suntem fiindcă, să nu uităm am jucat în afară de acest meci 11 jocuri aproape fără greşeală. Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „În prima repriză, jucătorii mei au crezut că se poate câştiga meciul doar mergând pe teren””

Ciprian Panait: „Am mai fi putut înscrie de 5-6 ori”


La finalul partidei câştigate de Sport Club Bacău în deplasarea de la Panciu, antrenorul Ciprian Panait a declarat: „A fost un meci greu, pe care l-am câştigat mai clar decât o arată scorul, am dominat partida de la un capăt la altul şi am făcut ceea ce ne-am propus. Echipa a fost foarte motivată şi a arătat că poate juca în orice condiţii şi împotriva oricărui adversar. Rezultatul a fost o consecinţă a jocului bun şi vreau să vă spun că am mai fi putut înscrie de 5-6 ori, dar maniera în care am tratat anumite ocazii a făcut ca scorul să fie Continuă lectura „Ciprian Panait: „Am mai fi putut înscrie de 5-6 ori””

Două reprize diametral opuse: Ceahlăul II Piatra Neamţ – FCM Bacău 1-2 (1-0)


Lidera seriei I a Ligii a III-a la fotbal a obţinut o nouă victorie în deplasare, însă a fost un succes conturat în partea secundă a meciului, după o primă repriză de coşmar, în care elevii lui Gheorghe Poenaru au găsit spaţiul porţii adverse abia în minutul 44.
Tânăra echipă gazdă şi-a afişat din start intenţia de a juca la aşteptare, acceptând dominarea adversarului şi declanşând contraatacuri rapide. Continuă lectura „Două reprize diametral opuse: Ceahlăul II Piatra Neamţ – FCM Bacău 1-2 (1-0)”

Le-a priit între vii: CS Panciu – S.C. Bacău 0-4 (0-2)


Sport Club Bacău îşi continuă parcursul de regularitate, obţinând un nou succes categoric în deplasare, de data aceasta pe terenul penultimei clasate a seriei, CS Panciu.
Doar treizeci de secunde le-au fost necesare băcăuanilor pentru a deschide scorul, autorul golului fiind Ungureanu. Băcăuanii au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri, Continuă lectura „Le-a priit între vii: CS Panciu – S.C. Bacău 0-4 (0-2)”

Avancronică: Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – CSM Oradea (Sala sporturilor Bacău, sâmbătă, ora 11.00, intrarea – 5 lei, livescore pe BacăulSportiv.ro)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău îşi continuă cursa de urmărire a locurilor de cupe europene cu o partidă considerată aprioric uşoară, dat fiind faptul că în Sala Sporturilor din Bacău va veni lanterna roşie a Ligii Naţionale de handbal masculin. Experienţele anterioare, însă, au demonstrat că niciun meci nu e dinainte jucat, mai ales că orădenii par a fi într-o revenire de formă, Continuă lectura „Avancronică: Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – CSM Oradea (Sala sporturilor Bacău, sâmbătă, ora 11.00, intrarea – 5 lei, livescore pe BacăulSportiv.ro)”

Fotbal, Liga a III-a: Avancronica etapei a XII-a


Lidera seriei I efectuează ultima deplasare a turului, la Piatra Neamţ, unde va evolua din nou pe o suprafaţă care nu-i convine, partida cu Ceahlăul II urmând să se dispute pe teren sintetic. FCM Bacău are nevoie de victorie pentru a-şi consolida poziţia de lideră, formaţia pregătită de Gheorghe Poenaru mai având un singur meci de disputat în tur, cel de acasă, cu Cetatea Târgu Neamţ, după care va aştepta rezultatele contracandidatelor Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Avancronica etapei a XII-a”