Volei masculin, Divizia A2: Ştiinţa a pierdut la Suceava

volei masculin
Primele două clasate ale seriei est a Diviziei A2 de volei masculin, Ştiinţa Bacău şi CSMU LPS Suceava s-au întâlnit în cadrul etapei a IV-a în sala „Unirea” din Suceava. Cele două formaţii, cu punctaj maxim după primele trei runde, s-au angrenat într-o dispută menită să stabilească oarecum ierarhiile. Continuă lectura „Volei masculin, Divizia A2: Ştiinţa a pierdut la Suceava”

Volei feminin, Divizia A1: Ştiinţa a câştigat la Iaşi

stiintavoleif
Etapa a II-a a ligii de elită din voleiul feminin a programat la Iaşi derby-ul moldav dintre Penicilina şi Ştiinţa Bacău.
La capătul unui meci aprig disputat timp de aproape două ore, elevele lui Florin Grapă şi Melu Manta şi-au adjudecat victoria cu 3:1 (22, 17, – 22, 22).
Voleibalistele băcăuane au obţinut, astfel, cea de-a doua victorie consecutivă din acest sezon, după victoria de pe teren propriu din prima etapă, cu CSM Sibiu.

Volei masculin, Divizia A2 Est: Trei din trei pentru Ştiinţa Bacău

volei masculin
Ştiinţa Bacău a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a treia victorie din tot atâtea partide, în cadrul Diviziei A2-Est la volei masculin. De data aceasta, voleibaliştii băcăuani s-au impus în deplasare, la Videoclip Ploieşti, Continuă lectura „Volei masculin, Divizia A2 Est: Trei din trei pentru Ştiinţa Bacău”

Volei feminin, Cupa României: Umilite în semifinale

stiintavoleif
Revenite din Italia, unde au câştigat o nouă ediţie a Jocurilor Universitare, fetele de la Ştiinţa Bacău au luat parte la turneul de Cupa României, găzduit de sala sporturilor din Botoşani.
Astfel, în primul meci, susţinut duminică seara şi contând pentru sferturile de finală Continuă lectura „Volei feminin, Cupa României: Umilite în semifinale”

Volei feminin, Jocurile Mondiale Universitare: Ştiinţa merge ceas

stiintavoleif
Prezentă la Milano, la Jocurile Mondiale Universitare, echipa de volei feminin Ştiinţa Bacău a obţinut patru victorii din patru jocuri şi se îndreaptă spre un nou titlu. Ar fi al treilea consecutiv pentru discipolele lui Florin Grapă (care lipseşte la această ediţie, din motive medicale) şi Melu Manta. Continuă lectura „Volei feminin, Jocurile Mondiale Universitare: Ştiinţa merge ceas”

Volei masculin, Divizia A2-Est: Ştiinţa Bacău – Niro Guard Bucureşti 3:0 (15, 20, 19)

volei masculin
În cea de-a doua etapă a Diviziei A2, seria Est, la volei masculin, Ştiinţa Bacău a obţinut o nouă victorie facilă, în trei seturi, de data aceasta pe teren propriu, în compania formaţiei Niro Guard Bucureşti. Antrenorul băcăuan Cornel Păduraru a utilizat următorii jucători: Iagăru (libero), Lazăr, Şova, Ghencioiu, Stănoiu, Lelea, Marciuc; au mai jucat: Drăgan, Achimescu, Gal, Martin şi Ţurcanu.
Celelalte rezultate ale rundei: CSMU Suceava – Videoclip Ploieşti 3:1, CSS CFR Agronomia – CSS Deltacons Tulcea 3:0 şi CSU CSS Galaţi – CSM Bucureşti 3:1.
În cea de-a treia etapă, Ştiinţa Bacău va evolua sâmbătă, 17 octombrie, în deplasare, la Ploieşti, împotriva echipei Videoclip din localitate.