Gabriel Armanu: „Am avut o repriză secundă foarte bună, dar băieţii au ţinut să dea puţină sare şi piper partidei”


La finalul întâlnirii de sâmbătă seara, antrenorul Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău era mulţumit atât de victoria obţinută, cât şi de evoluţia handbaliştilor băcăuani. Iată ce a declarat Gabriel Armanu pentru BacăulSportiv.ro: „Am avut o primă repriză în care ne-am apărat bine, în schimb am greşit destul de mult în atac, ratări, mingi pierdute şi, la un moment dat, a trebuit să jucăm chiar în 4 din cauza unei neatenţii. După pauză, am evoluat mult mai bine, băieţii au jucat mai mult cu inima şi în minutul 55 aveam cinci goluri avans şi atacul. În acel moment, au intervenit câteva greşeli, probabil şi pe fondul unei relaxări, am cerut time-out când mai aveam două goluri, după care au mai apărut una-două greşeli individuale, dar până la urmă ne bucurăm de această victorie la un gol. A fost o victorie muncită, după o repriză secundă foarte bună însă, pentru a pune sare şi piper pe partidă, am făcut acele greşeli neforţate, câteva ratări 1 la 1 cu portarul, dar acestea nu iau cu nimic din meritele jucătorilor. E bine că această victorie în faţa Stelei, deşi la doar un gol diferenţă, ne dă posibilitatea să urcăm în clasament.”

Au mai „legat” o victorie: STEAUA BUCUREŞTI – ŞTIINŢA MD BACĂU 24-25 (16-15)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a obţinut cea de-a treia victorie consecutivă în Liga Naţională de handbal masculin, de data aceasta în deplasarea din capitală, cu Steaua Bucureşti. După o primă repriză în care au avut o evoluţie oscilantă, băcăuanii au intrat la pauză cu un handicap de un gol.
Ştiinţa a început excelent repriza secundă şi, pe fondul evoluţiei foarte bune Continuă lectura „Au mai „legat” o victorie: STEAUA BUCUREŞTI – ŞTIINŢA MD BACĂU 24-25 (16-15)”

EXCLUSIVITATE/ MONICA ROŞU: ” Încă sunt prea tânără, dar nu exclud varianta de a începe să antrenez”


Cea mai valoroasă gimnastă pe care a dat-o Bacăul, Monica Roşu, dublă campioană olimpică la Atena în 2004, a venit acasă şi a asistat la întrecerile Campionatelor Naţionale Individuale de Gimnastică pentru junioare. Am profitat de ocazie pentru a-i lua un interviu fostei mari campioane băcăuane.
Rep.: Ce vânt te aduce prin Bacău, Monica?
Monica Roşu: Am venit puţin în vizită la părinţi şi am profitat de ocazie să văd fetele la aceste campionate naţionale.
Rep.: Cu ce te ocupi în prezent?
M.R.: Sunt studentă la management sportiv, mai am un an de masterat. În acelaşi timp, lucrez la mai multe proiecte în Bucureşti, atât pe plan sportiv, cât şi legate de cultură.
Rep.: Nu te-a bătut gândul să te apuci de antrenorat?
M.R.: Toată lumea mă întreabă asta şi răspunsul este da, nu exclud această variantă. Încă sunt mult prea tânără (23 de ani – n.r.) şi m-am gândit să mai las anii să treacă, Continuă lectura „EXCLUSIVITATE/ MONICA ROŞU: ” Încă sunt prea tânără, dar nu exclud varianta de a începe să antrenez””

Rezultatele finalelor pe aparate – Campionatele Naţionale Individuale de Gimnastică pentru junioare


Sâmbătă dimineaţă, Sala sporturilor din Bacău a găzduit finalele pe aparate ale Campionatelor Naţionale Individuale de Gimnastică pentru junioare II şi III, competiţie impecabil organizată de Federaţia Română de Gimnastică, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău şi clubul S.C.M. Bacău. Continuă lectura „Rezultatele finalelor pe aparate – Campionatele Naţionale Individuale de Gimnastică pentru junioare”

Avancronică: Steaua Bucureşti – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, ora 17.00, livescore pe Bacăul Sportiv)


După pauza de trei săptămâni din Liga Naţională, primul eşalon al handbalului masculin se reia cu etapa a VIII-a, care o duce pe Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău în capitală, pentru partida cu Steaua.
„E un meci important, decisiv aş spune, după această întrerupere de campionat. E un meci decisiv fiindcă ne poate aduce un loc mai bun în clasament, mai aproape de Continuă lectura „Avancronică: Steaua Bucureşti – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, ora 17.00, livescore pe Bacăul Sportiv)”

Florin Pavel: „Sunt mai supărat pentru eliminare decât pentru gol”


Antrenorul celor de la FCM Oneşti, Florin Pavel, era foarte necăjit pentru înfrângerea de pe stadionul „Letea”: „Speram să obţinem mai mult de la acest meci, dar sunt supărat în primul rând pentru eliminarea care s-a produs imediat după gol fiindcă nu s-au produs injurii şi mi-e frică să nu fie suspendat arbitrul din cauza asta. Sunt mai mult supărat pentru eliminare decât pentru gol şi nu vreau să comentez mai mult pentru a nu crea alte animozităţi. Din punctul meu de vedere a fost un joc bun, îmi pare rău că n-am obţinut mai mult. Sincer vă spun că obiectivul nostru a fost Continuă lectura „Florin Pavel: „Sunt mai supărat pentru eliminare decât pentru gol””

Ciprian Panait: „Nu credeam să întâlnesc, în 2010, un adversar preocupat doar să nu primească gol”


La finalul partidei câştigate de echipa pe care o pregăteşte, antrenorul Ciprian Panait a declarat: „Mă bucur pentru cele trei puncte, care sunt extrem de importante deoarece n-a fost un meci uşor, aşa cum am anticipat. M-am pregătit toată săptămâna împreună cu echipa pentru jocul acesta, dar nu mă aşteptam ca, în 2010, să mai întâlnesc o echipă care se apără şi nu e preocupată decât să nu primească gol. Îmi pare bine că am avut un meci de genul ăsta, cu un adversar care a ştiut foarte bine ce are de făcut, adică să se apere. Era momentul să întâlnim o echipă de genul ăsta, pentru că noi dorim să câştigăm, iar când doreşti să câştigi, Continuă lectura „Ciprian Panait: „Nu credeam să întâlnesc, în 2010, un adversar preocupat doar să nu primească gol””

Campionatele Naţionale Individuale de Gimnastică Junioare: Argint pentru oneşteanca Andreea Puiu


Vineri, în Sala sporturilor din Bacău, au debutat Campionatele Naţionale Individuale de Gimnastică, rezervate junioarelor II şi III. În prima zi a întrecerilor, a avut loc concursul individual compus, cele mai bune opt sportive de la fiecare probă obţinând calificarea în finalele pe aparate de sâmbătă. Clubul Cetate Deva şi-a luat partea leului, cucerind două titluri, în timp ce clubul Steaua l-a obţinut pe cel de-al treilea al primei zile de concurs. Remarcabilă a fost prestaţia gimnastei oneştence Andreea Puiu, Continuă lectura „Campionatele Naţionale Individuale de Gimnastică Junioare: Argint pentru oneşteanca Andreea Puiu”