Volei feminin, Divizia A1 / Știința Bacău o învinge pe Dinamo în trei seturi

La patru zile după spectaculoasa calificare în sferturile de finală ale Cupei CEV, Știința Bacău a obținut o victorie clară în campionat, pe teren propriu, cu eterna rivală, Dinamo București. După un prim set adjudecat categoric de băcăuance, în cel de-al doilea dinamovistele și-au îmbunătățit mult evoluția, conducând cu 16-10, însă ”studentele” au revenit, au irosit două mingi de set (la 24-22), câștigând apoi parțialul în prelungiri. A fost setul în care echipa dinamovistă a contestat vehement câteva decizii ale arbitrilor pietreni Ouatu și Diaconița. Setul al treilea a fost câștigat fără mari probleme de Știința, care a obținut astfel cea de-a șasea victorie în campionat.

Știința Bacău – Dinamo București 3:0 (25-12, 27-25, 25-18)

Știința: Kapelovies 2 puncte (Guncheva), Rogojinaru 12, Faleș 13, Otasevic 11, Koleva 9, Cazacu 8 (Roșca), Monova – libero. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.