România – Muntenegru: primul test important pentru selecționata tricoloră

Fotbalul la nivel de echipe nationale revine in forta in aceasta toamna! Dupa o pauza de vara binemeritata, selectionatele nationale de pe “Batranul Continent” au de trecut prin “focul” primelor inclestari de dupa Campionatul Mondial!
Chiar daca nu a luat parte la competitia suprema, nationala tricolora antrenata de Cosmin Contra sustine pe 7 septembrie primul test important din parcursul sau competitional catre Euro 2020 contra reprezentativei similare a Muntenegrului, intr-o partida contand pentru grupa C din cadrul Ligii Natiunilor. Noul format competitional, introdus special in calendarul competitional de catre UEFA in vederea inlocuirii meciurilor amicale, constituie un bun prilej pentru baietii lui Contra pentru a-si masura fortele cu echipe apropiate valoric de calibrul sau.

Reprezentativa tricolora porneste, astfel, la drum in aceasta toamna cu un obiectiv clar, si anume de a reusi, in final, calificarea la turneul final Euro 2020.

Debutul primei editii a Ligii Natiunilor ofera perspective extrem de interesante selectionatei Romaniei, mai ales ca jocul “tricolorilor” in mandatul lui Contra a inceput sa dea suporterilor romani sperante de revenire in prim planul fotbalului european.

Fiind repartizata in grupa a 4-a din care mai fac parte Serbia si Lituania, “outsidera” grupei, nationala tarii nostri primeste, in mod firesc, a doua sansa de calificare.

Test major sustinut in compania “cosmarului” din preliminariile CM 2018!

Nationala tricolora debuteaza in tromba in aceasta toamna, adversarul sau fiind unul de calibru, Muntenegru, echipa care i-a pus mari probleme in preliminariile pentru CM 2018!

Contra are planuri mari pentru meciul care se va disputa pe stadionul “Ilie Oana” din Ploiesti, mai ales ca “tricolorii” au de razbunat infrangerea la limita de acum un an. In plus, lotul Romaniei pentru acest meci este unul destul de omogen, toate compartimentele fiind echilibrate din punct de vedere valoric.

Capitanul Vlad Chiriches este un excelet aparator central. Alaturi de Cosmin Moti si de Alin Tosca, Chiriches va avea misiunea de a opri patrunderile atacantilor adversi. Din pacate, Chiriches porneste cu un mare dezavantaj, si anume ca are prea putine meciuri ca titular jucate pentru formatia sa de club, Napoli, bresa care ar putea fi speculata de agilii atacanti muntenegreni.

Mijlocul terenului este, in schimb, unul foarte valoros, iar experienta individuala este cuvantul de ordine ce caracterizeaza acest compartiment. Budescu, Chipciu sau Nicusor Stanciu sunt adevarati “spiridusi” ai nationalei antrenate de Cosmin Contra, puterea lor de creatie pe faza ofensiva putand face diferenta in fata unei aparari rigide! Practic, pe cei trei se bazeaza sperantele lui Contra, ca de altfel a unei intregi natiuni pentru un succes al “tricolorilor”.

In atac, Claudiu Keseru este posesorul unor patrunderi spectaculoase, iar suturile sale pot ridiculariza “buturile” adverse in orice moment al partidei.

De partea cealalata, selectionerul Ljubisa Tumbakovic dispune si el de o “arma letala” in persoana atacantului lui AS Monaco, Jovetic, “cosmarul” romanilor din preliminariile pentru CM 2018! Acesta a “perforat” de fiecare data poarta lui Tatarusanu in dubla intalnire, naruind, astfel, sperantele romanilor pentru o calificare la un mondial dupa o pauza de 16 ani!

O partida echilibrata?

O analiza amanuntita a acestui meci arata ca o executie sau o faza individuala are mari sanse sa decida rezultatul final.

De altfel, Muntenegru este considerata o echipa de-a dreptul incomoda, iar in cele trei partide directe disputate pana acum, scorurile au fost mereu stranse.

Singura victorie a Romaniei dateaza de acum 10 ani! Mai exact, pe 31.05.2015, echipa Romaniei a reusit cea mai categorica victorie in fata muntenegrenilor cu scorul de 4-0! In rest, un egal si o infrangere pentru jucatorii lui Contra este bilantul intalnirilor directe.

Cu toate aceastea, nationala tarii noastre porneste cu un avantaj deloc de neglijat, in opinia expertilor Sportingbet, in conditiile in care cota acordata in cazul unui succes al “tricolorilor” este de 1.87.

Interesant este urmarit va fi si evolutia jucatorilor muntenegreni. Scorurile inregistrate in precendetele intalniri directe ofera specialistilor Sportingbet suficiente argumente de a furniza o cota atractiva de 4.10 pariurilor din Romania!

Totodata, suporterii romani au o sansa imensa de castig fara risc la categoria “numar de goluri inscrise”, acolo unde prestigioasa casa de pariuri britanica acorda o cota de 1.50 in situatia in care la finalul celor 90 de minute se vor inscrie mai putin de 2 goluri. In schimb, o varianta mai profitabila de castig o au jucatorii care mizeaza pe o medie mai mare de 3 goluri, caz in care cota oferita de catre bookmarkerul Sportingbet este de 2.50.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.