Cu un picior în sferturi / Sm’Aesch Pfeffingen – Știința Bacău 2:3 (-22, 16, 15, -21, -11)

O nouă victorie mare a voleibalistelor de la Știința Bacău, de data aceasta în Elveția. Miercuri seara, în prima manșă a optimilor de finală din Cupa Challenge, ”studentele” s-au impus în tie-break pe terenul celor de la Sm’Aesch Pfeffingen. Adică, acasă la proaspăta lideră a campionatului elvețian, care o învinsese cu 3-1 duminică, pe Volero Zurich.

Partida s-a disputat într-o sală micuță din Aesch, tavanul fiind mult mai jos decât în sala din Bacău, fapt ce le-a facilitat gazdelor obținerea mai multor puncte ușoare, pe preluări înalte ale băcăuancelor. Conduse de pe margine de ”secundul” Aurel Cazacu, secondat de Răzvan Purice, fetele noastre și-au adjudecat primul set, după ce au punctat de 16 ori cu atacul. Au urmat două seturi dominate de gazde, care au servit foarte bine (câte 4 ași în fiecare set), însă băcăuancele n-au cedat și au revenit. Și ce revenire !

Cu 17 puncte din atac și 3 blocaje, Știința a trimis partida în tie-break. Setul decisiv a fost echilibrat în prima jumătate, gazdele conducând cu 8-7. După schimbarea terenurilor, ”studentele” au punctat de 5 ori consecutiv, chiar dacă antrenorul gazdelor a încercat să le întrerupă seria cu două time-out-uri. A fost, în cele din urmă, 15-11, după un atac al Cristinei Cazacu, iar Știința are nevoie de victorie la orice scor în returul de la Bacău (7 februarie, ora 17) pentru a merge în sferturile de finală. Atenție, însă ! Elvețiencele au pierdut acasă și în turul precedent, calificându-se în retur, în deplasare.

Sm’Aesch Pfeffingen: Von Piekartz 6 puncte, Walch 20, Ennok 15, Storck 15, White 12, Matter 9, Pogany – libero. Au mai jucat Werfeli și Visentin. Antrenor: Andreas Vollmer.

Știința Bacău: Kapelovies 1, Rogojinaru 19, Faleș 16, Cazacu 9, Lupa 9, Sipoș 9, Albu – libero. Au mai jucat: Ciocian, Radu 4, Filipaș 3 și Ciucu – libero. Antrenor: Aurel Cazacu.

Foto: cev.lu

2 comentarii la „Cu un picior în sferturi / Sm’Aesch Pfeffingen – Știința Bacău 2:3 (-22, 16, 15, -21, -11)”

Dă-i un răspuns lui theOne Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.