Gabriel Armanu: ”Copiii nu te trădează niciodată”

Un interviu cu antrenorul Gabriel Armanu, realizat după victoria echipei sale în fața Dunării Călărași, în optimile Cupei României. 

Rep.: O victorie așteptată, în fața Dunării Călărași ?

Gabriel Armanu: Eu preconizasem 40% șanse pentru noi, iar diferența până la procentul care ne-a adus victoria a fost făcută de mobilizare, dorința noastră de afirmare, tinerețea și, poate, la un moment dat dezinvoltura cu care am jucat. Eu am spus de la început că suntem echipa care nu are nimic de pierdut și putem arăta ce am învățat, ce știm să facem, să ne promovăm imaginea și să aducem din nou publicul sală, iar asta s-a și întâmplat.

Rep.: Apropo de public, a fost ca în vremurile bune.

G.A.: Trebuie să recunosc că am retrăit momentele frumoase ale Științei pe care le trăisem ca jucător și ca antrenor, iar acest lucru sper să țină cât mai mult timp.

Rep.: Vă gândiți la Final-four-ul cupei ?

G.A.: Întotdeauna Cupa României a fost o competiție a surprizelor, sper ca anul acesta să fim noi surpriza frumoasă. În orice caz, noi vom juca fiecare meci cel puțin așa cum am făcut-o în această seară.

Rep.: Cum comentezi faptul că golul victoriei a fost înscris de un junior (Andrei Drăgan – n.r.) ?

G.A.: Știți foarte bine că eu promovez copiii și chiar mi-am dorit mult pentru Andrei să reușească să înscrie. Poate că am pus un pic mai multă presiune la acest joc, dar copiii nu te trădează niciodată.

Un comentariu la „Gabriel Armanu: ”Copiii nu te trădează niciodată””

  1. Felicitari lui Gabi Armanu si echipei! Datorita lui Armanu, handbalul masculin bacauan mai poate spera la inca o perioada de afirmare si rezultate bune. Sa speram ca se va materializa! Publicul bacauan are nevoie de o echipa pe val macar intr-unul din sporturile de traditie pe plan local. Bafta Gabi si bafta baietilor pe mai departe!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.