Dragoș Hanțaru: ”Atmosfera creată de suporterii noștri m-a motivat enorm”

Un interviu cu golgeterul partidei Știința Municipal Bacău – Dunărea Călărași 32-31, din Cupa României.

Rep.: Dragoș, cum a fost primul tău meci oficial cu un adversar din prima ligă ?

Dragoș Hanțaru: Am avut mari emoții înainte de acest meci, constructive, desigur, dar a fost ”wow” și mă bucur că s-a terminat cu bine. Asta, cu atât mai mult cu cât am întâlnit o echipă din Liga Națională.

Rep.: Au dispărut emoțiile la intrarea în teren ?

D.H.: Sigur că da, toate acele emoții constructive au dispărut imediat după fluierul de start, iar rezultatul s-a văzut.

Rep.: Unde crezi că ați făcut diferența ?

D.H.: În primul rând, am câștigat datorită nivelului de concentrare pe care l-am avut și datorită motivării, a fost apoi și faza de apărare, dar cred că meciul s-a câștigat pe motivare.

Rep.: A arătat acest meci că sunteți pregătiți să intrați în primul eșalon ?

D.H.: Desigur, dar cred că mai avem multe de pus la punct. Cred, totuși, la acest moment, că suntem o echipă de nivelul Ligii Naționale.

Rep.: Au fost unele momente de cotitură în acest meci ?

D.H.: Da, au fost câteva momente decisive, au fost unele mai puțin bune pentru noi, dar și cele în care am reușit să revenim de la minus 2 goluri. S-a văzut că am fost foarte concentrați, am reușit să ne motivăm și să jucăm ca o adevărată echipă.

Rep.: Cum a fost să joci în fața unui asemenea public ?

D.H.: Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor noștri, recunosc că nu m-am așteptat la o asemenea atmosferă. Această atmosferă m-a motivat mult, mult peste cât pot fi eu de motivat la un meci din divizia a doua.

 

Un comentariu la „Dragoș Hanțaru: ”Atmosfera creată de suporterii noștri m-a motivat enorm””

  1. Bravo Dragos,Felicitari ,tu si echipa ta trebuie insa sa constientizati ca ce e greu abia incepe….fara munca,fara disciplina,fara sacrificii nu ati realizati nimic,viitorul va apartine !!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.