Volei feminin, Divizia A1 / CSM București – Știința Bacău 3:1 (14, -19, 14, 21)

Voleibalistele de la Știința Bacău au încheiat marți campionatul cu o înfrângere pe terenul celor de la CSM București. După un prim set pierdut la 14, băcăuancele au câștigat parțialul secund, în care au punctat de 7 ori cu serviciul. Gazdele au revenit, însă, și au obținut o victorie de 3 puncte, care le situează provizoriu pe locul al doilea, poziție ce va fi adjudecată miercuri, după partida CSM Lugoj – CSM Târgoviște. Și fiindcă tot am adus vorba, oare nu era normal ca partidele decisive pentru ocuparea pozției de vicecampioană să se dispute în aceeași zi și la aceeași oră ?

Știința Bacău a încheiat campionatul pe locul 4, însă niciun oficial al federației n-a fost prezent la meci pentru a înmâna echipei băcăuane diploma de rigoare. Sau măcar pentru a vedea pe viu un meci din ultima etapă a play-off-ului. ”N-a fost nimeni din partea federației, probabil că aveau altele mai importante de făcut, iar diploma ne-o vor da la finala Cupei”, ne-a răspuns profesorul Florin Grapă. Referitor la meci,  tehnicianul băcăuan a precizat: ”chiar dacă am pierdut, eu zic că am făcut un meci destul de bun față de alte dăți. Oricum, a fost o partidă foarte utilă înaintea finalei de cupă.”

În partida de la București, Știința a evoluat în alcătuirea: Miclea 2 puncte (Zburova), Bălțatu (Perovic 14), Otasevic 14, Faleș 5, Cazacu 11, Rogojinaru 5 (Radu 2), Albu – libero. Duminică, de la ora 14.30, la Piatra Neamț, echipa băcăuană va disputa finala Cupei României, împotriva campioanei Volei Alba Blaj.

Lasă un răspuns