Volei feminin, Divizia A1 / Dinamo București – Știința Bacău 3:2 (24, -20, 16, -14, 9)

Ca și în partida disputată la București în sezonul regulat, Dinamo și Știința Bacău au jucat cinci seturi și, la fel ca în octombrie 2016, gazdele au fost cele care au obținut victoria.  Un succes ce contează doar pentru palmares, fiindcă ambele echipe vor termina campionatul pe pozițiile pe care le ocupă și în prezent, 4 Știința și 5 Dinamo.

Știința a început slab partida, pe fondul problemelor la preluarea serviciului, astfel încât dinamovistele au condus cu 10-3. Profesorul Florin Grapă a înlocuit-o pe Perovic cu Irina Radu, după care băcăuancele s-au apropiat treptat, egalând la 22 prin Cazacu, pe serviciul Denisei Rogojinaru. Oaspetele au avut și minge de set, la 24-23, însă, după câteva puncte prețioase realizate, Cristina Cazacu a atacat de două ori în aut și Dinamo a câștigat primul set în prelungiri.

Cel de-al doilea parțial a fost mai echilibrat în prima parte, băcăuancele intrând cu avantaj minim la primul time-out tehnic. Avansul s-a mărit la 3 puncte la al doilea timp tehnic, datorită unui as al Sabinei Miclea, ”studentele” majorând diferența până la 22-15 după un blocaj al Irinei Radu la Ștefan. Bucureștencele au revenit la 20-22 pe serviciul adolescentei Bratu, dar ”studentele” și-au adjudecat parțialul după un blocaj reușit de Georgiana Faleș.

Setul al treilea a fost câștigat clar de echipa gazdă, băcăuancele având mari probleme nu numai la preluare, ci și pe faza de atac, unde cu greu s-a pus mingea jos. Știința a replicat în forță, trimițând partida în tie-break, după ce și-a adjudecat categoric setul patru, punctând de 14 ori cu atacul și de 5 ori cu blocajul.

Dinamo a început mai bine setul decisiv, a avut 6-2, însă Știința a punctat de 3 ori consecutiv, ultima oară printr-un blocaj al Anei Otasevic. Bucureștencele au servit și s-au apărat mai bine în continuare și s-au impus la 9.

De remarcat evoluția muntenegrencei Ana Otasevic, al cărei procentaj de reușită la atacuri a fost de 67%. Știința Bacău a evoluat în alcătuirea: Zburova 1 punct (Miclea 6), Perovic (Radu 14), Otasevic 14, Faleș 14, Cazacu 15, Rogojinaru 7 (Bălțatu 2), Albu (Manu) – libero. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu, Rareș Puni.

Campionatul se întrerupe pentru Sărbătorile Pascale, următoarea etapă fiind programată pe 22 aprilie, când Știința Bacău va juca acasă cu campioana Volei Alba Blaj.

Lasă un răspuns